China ar prefera ca Donald Trump să nu fie reales în alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie şi şi-a ''intensificat eforturile de influenţă'' înainte de alegeri, au apreciat vineri serviciile de informaţii americane, relatează AFP.
Iranul încearcă, de asemenea, să-l slăbească pe preşedintele Trump, în timp ce Rusia foloseşte mai multe pârghii în special pentru a-l denigra pe rivalul democrat Joe Biden, potrivit lui William Evanina, directorul al Centrului Naţional pentru Contra-Informaţii şi Securitate (NCSC).
Acest înalt resonsabil, care supraveghează monitorizarea interferenţelor străine în viaţa politică americană, a emis un comunicat pentru a face bilanţul ameninţării înainte cu mai puţin de trei luni de scrutin. Pare dificil pentru adversarii noştri să se amestece sau să manipuleze rezultatele la scară largă, a spus el la început, în timp ce şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la campaniile de influenţă duse, potrivit lui, sub acoperirea Chinei, a Rusiei şi Iranului.
Considerăm că China preferă ca preşedintele Trump - considerat ca imprevizibil de Beijing - să nu câştige un al doilea mandat. China şi-a intensificat eforturile pentru a influenţa mediul politic înaintea votului, a declarat Evanina, în timp ce opoziţia dintre Beijing şi Washington se amplifică în fiecare zi.
De asemenea, considerăm că Iranul încearcă să slăbească instituţiile democratice americane, preşedintele Trump şi să împartă ţara înaintea alegerilor din 2020', în special printr-o campanie de influenţă online, care răspândeşte ştiri false şi conţinut anti-american, a spus el. Dimpotrivă, a continuat William Evanina, credem că Rusia foloseşte mai multe pârghii în principal pentru a-l denigra pe fostul vicepreşedinte Biden, care a apărat opoziţia rusă când era membru al administraţiei Barack Obama. 'Actori legaţi de Kremlin încearcă să sprijine candidatura preşedintelui Trump pe social media şi la televiziunea rusă', a menţionat el.
Potrivit serviciilor de informaţii americane, Moscova a făcut deja campanie pentru Donald Trump în 2016. Şefii Comitetului de Informaţii din Senat au considerat că publicarea acestor informaţii este cel mai bun mod de a combate imixtiunile. Dar îi încurajăm pe politicienii din ambele părţi să nu folosească aceste informaţii ca armă politică, pentru că ar servi interesele adversarilor noştri, au adăugat alesul republican Marco Rubio şi colegul său democrat Mark Warner, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu