China înăspreşte creditele imobiliare din cauza ''falselor divorţuri''

Banca Centrală a Chinei (PBOC) a anunţat vineri că va înăspri reglementările privind creditele imobiliare, cu intenţia de a rezolva problema cuplurilor din Beijing care apelează la ''false divorţuri'' pentru reducerea plăţilor, transmite DPA.

Preţurile locuinţelor noi în Beijing au urcat cu 24% în februarie, comparativ cu perioada similară din 2016. Conform statisticilor oficiale, preţurile au urcat în 67 din cele 70 de oraşe. Majorarea a fost determinată în principal de speculaţiile din sectorul imobiliar, pe care autorităţile încearcă de câteva luni să le ţină sub control.

Săptămâna trecută, autorităţile au decis majorarea avansului pentru a doua locuinţă şi suspendarea creditelor ipotecare cu scadenţa mai mare de 25 de ani.

Într-o nouă serie de măsuri anunţate vineri, PBOC a precizat că cei care vor să ia credite imobiliare şi au divorţat de mai puţin de un an vor fi consideraţi cumpărători pentru a doua locuinţă şi se va solicita un avans mai ridicat.

[citeste si]

Limitarea achiziţionării celei de-a doua locuinţe vine pe fondul unui val de false divorţuri înregistrate în China. Cuplurile se folosesc de divorţ pentru a ocoli reglementările, cumpără a doua locuinţă şi apoi se recăsătoresc.

Familiile care vor să-şi cumpere a doua locuinţă ar putea obţine reduceri de taxe şi ar putea plăti un avans mai redus prin false divorţuri. De aceea, noile politici vor reduce semnificativ astfel de comportamente, a explicat Zhao Bo, profesor la Universitatea din Beijing. (Agerprs)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel