China întoarce armele împotriva UE: Taxe suplimentare pe coniac

Sursa: Unsplash
Sursa: Unsplash

China a decis să impună taxe suplimentare pe importurile de coniac european, în special pe cele din Franța, în contextul tensiunilor comerciale tot mai intense dintre guvernul de la Beijing și Uniunea Europeană.

Măsura vine ca reacție la recentele tarife anunțate de UE asupra vehiculelor electrice chinezești, iar impactul asupra industriei franceze de coniac ar putea fi unul semnificativ.

În timp ce Comisia Europeană a anunțat că va contesta această decizie la Organizația Mondială a Comerțului (OMC), catalogând-o drept un „abuz” în materia măsurilor de apărare comercială, producătorii francezi avertizează asupra consecințelor „catastrofale” pe care noile taxe le-ar putea avea asupra exporturilor, potrivit BBC.

Autoritățile chineze au justificat introducerea acestor taxe ca fiind o „măsură anti-dumping”, menită să protejeze producătorii locali. Producătorii francezi de coniac consideră, însă, că aceste taxe vor avea un impact devastator asupra industriei, afectând mari branduri precum Hennessy și Remy Martin.

Reacția Chinei la majorarea tarifelor privind vehiculele electrice chinezești

Anunțul Chinei privind noile restricții asupra coniacului european a venit la scurt timp după ce țările UE au aprobat tarife substanțiale asupra vehiculelor electrice chinezești. Ministerul Comerțului din China a susținut că importurile de coniac european prezintă un risc semnificativ pentru producătorii locali, iar importatorii vor trebui să plătească „garanții de securitate” pentru a aduce coniac din Europa.

În plus, China ia în considerare și impunerea de noi tarife asupra altor produse importate din UE, inclusiv automobile, carne de porc și produse lactate. Guvernul de la Beijing a susținut că tarifele UE asupra vehiculelor sale electrice încalcă normele comerciale internaționale.

Ministrul francez al Comerțului, Sophie Primas, a descris taxa pe coniac drept „represalii” în urma deciziei UE de a crește tarifele pe mașinile electrice chinezești, adăugând că Franța va colabora cu Uniunea Europeană pentru a lua măsuri la OMC.

Impactul anunțului se vede și la bursă

99% din exporturile de coniac de pe piața chinezească provin din Franța, iar grupul BNIC, ce reprezintă interesele producătorilor de coniac francez, a avertizat că această măsură ar putea fi „catastrofală” pentru industrie. „Autoritățile franceze nu ne pot abandona și lăsa să ne confruntăm singuri cu represaliile chineze, care nu au legătură directă cu noi”, a transmis BNIC într-un comunicat, cerând suspendarea urgentă a acestor taxe înainte ca impactul să fie iremediabil.

Ca urmare a anunțului Chinei, acțiunile companiilor care vând băuturi spirtoase au suferit o scădere semnificativă. Gigantul de lux LVMH, producătorul Hennessy, a înregistrat o scădere de peste 3%, în timp ce Remy Cointreau, compania din spatele brandului Remy Martin, a pierdut peste 8% din valoarea acțiunilor sale.

Analiștii de la Jefferies estimează că noile tarife ar putea duce la o creștere de aproximativ 20% a prețurilor pentru consumatori, ceea ce ar putea reduce volumul vânzărilor și al livrărilor cu până la o cincime.

De asemenea, acțiunile producătorilor auto germani, care ar putea fi afectați de măsuri tarifare similare din partea Chinei, au înregistrat scăderi. Volkswagen, Porsche, Mercedes-Benz și BMW au raportat pierderi de valoare pe bursă după anunțul privind taxele pe coniac, mai notează BBC.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel