China, lovită în plin de îmbătrânirea populației. Economia Beijingului, pusă în pericol pe termen lung (analiză Reuters)

O rată scăzută record a natalităţii în 2023 şi un val de decese cauzate de COVID-19 au dus la un al doilea an consecutiv de scădere a populaţiei, accelerând îngrijorările legate de scăderea demografică a Chinei.

Grupuri mari din cei 1,4 miliarde de oameni care trăiesc în a doua cea mai mare economie a lumii vor ieşi din forţă de muncă activă şi din perioadă de vârf din viaţa lor pentru consum, amplificând dezechilibrele structurale pe care factorii de decizie au promis să le abordeze.

Ponderea consumului gospodăriilor în producţia economică din China este deja una dintre cele mai scăzute din lume, în timp ce multe guverne provinciale, responsabile pentru pensii şi îngrijirea persoanelor vârstnice, sunt profund îndatorate ca urmare a deceniilor de creştere alimentată de investiţii bazate pe credit.

”Schimbarea structurii de vârstă a Chinei va încetini creşterea economică”, a declarat Xiujian Peng, cercetător senior la Centrul de Studii Politice (CoPS) de la Universitatea Victoria din Melbourne.

În următorii 10 ani, aproximativ 300 de milioane de oameni, în prezent cu vârsta cuprinsă între 50 şi 60 de ani, cel mai mare grup demografic al Chinei, echivalent cu aproape întreaga populaţie a SUA,  vor părăsi forţa de muncă într-un moment în care bugetele pensiilor sunt deja tensionate.

Academia Chineză de Ştiinţe, administrată de stat, vede că sistemul de pensii va rămâne fără bani până în 2035, aproximativ o treime din jurisdicţiile la nivel provincial ale ţării înregistrând deficite bugetare de pensii, potrivit datelor Ministerului de Finanţe.

Vârsta de pensionare este scăzută în China, care acceptă puţini şi doar lucrători străini cu înaltă calificare.

Ţara are una dintre cele mai mici vârste de pensionare din lume, 60 de ani pentru bărbaţi, 55 pentru femeile care lucrează în birouri şi 50 de ani pentru femeile care lucrează în fabrici.

Un record de 28 de milioane de persoane sunt programate să se pensioneze în acest an.

Angajaţii companiilor de stat sunt de obicei obligaţi să se pensioneze la termen, în timp ce angajatorii privaţi rareori păstrează lucrătorii mai mult timp, în timp ce în unele ţări occidentale vârsta de pensionare este mai flexibilă.

Li Zhulin, şomeră, în vârstă de 50 de ani, din nord-vestul provinciei Shaanxi, se îngrijorează să se bazeze doar pe pensia soţului ei, de aproximativ 5.000 până la 7.000 de yuani (697 - 975 dolari) pe lună, când acesta se va pensiona în 2027, după o carieră la o companie de stat.

Li a redus cheltuielile şi a căutat pe internet sfaturi de planificare financiară pentru a încerca să fie ” o povară mai mică” pentru singura ei fiică.

”Pe lângă faptul că îşi întreţine propria familie dacă se căsătoreşte, ar avea grijă şi de patru persoane în vârstă”, a spus Li, inclusiv părinţii soţului.

”Nu îmi pot imagina cât de greu ar fi”.

Societatea chineză s-a aşteptat în mod tradiţional ca copiii să-şi sprijine financiar părinţii pe măsură ce îmbătrânesc şi, adesea, trăind împreună pentru a avea grijă de ei.

Dar, ca şi în multe ţări occidentale, urbanizarea rapidă i-a mutat pe tineri în oraşe mai mari şi departe de părinţii lor, determinând un număr tot mai mare de seniori să se bazeze pe îngrijirea personală sau pe plăţile guvernamentale.

În timp ce cinci lucrători au susţinut fiecare pensionar chinez în 2020, raportul va scădea la 2,4 lucrători în 2035 şi la 1,6 în 2050, estimează demograful Yi Fuxian, de la Universitatea din Wisconsin-Madison.

”Până la acel moment, criza pensiilor din China se va transforma într-o catastrofă umanitară”, a spus Yi.

Raportul Japoniei a fost de 2 la 1 în 2022 şi se estimează că va atinge 1,3 la 1 în 2070, potrivit guvernului său.

Dar Japonia era deja o economie cu venituri mari înainte ca îmbătrânirea populaţiei sale să se accelereze.

Foto: Freepik

Îmbătrânirea consumatorilor

Al doilea grup ca mărime din China, aproximativ 230 de milioane de oameni cu vârsta cuprinsă între 30 şi 49 de ani, se află într-o perioadă favorabilă pentru consum, deoarece cariera lor este suficient de avansată pentru a-şi permite să cumpere case şi maşini, iar părinţii încep să cheltuie pentru educaţia copiilor.

Odată ce grupul ajunge la 50 de ani, copiii lor vor termina şcoala şi vor începe să câştige propriile venituri, ceea ce înseamnă că grupul este aşteptat să participe mai puţin la consumul intern.

Viitorii lor înlocuitori, în prezent în vârstă de 20 de ani, sunt cea mai mică generaţie de la foametea din anii 1950, un rezultat direct al politicii Chinei privind un singur copil, aplicată din 1980 până în 2015.

Acest lucru este rău pentru sectorul imobiliar al Chinei, care a reprezentat aproximativ un sfert din producţia economică, înainte ca bula sa să apară în 2021, din cauza dezvoltatorilor excesivi şi a ofertei în exces de apartamente, făcând comparaţii cu situaţia dificilă a Japoniei din anii 1990, înainte de deceniile pierdute, de stagnare.

”Experienţa Japoniei arată că, pe măsură ce ponderea populaţiei cu vârstă de muncă scade, la fel şi cererea de locuinţe”, a spus Larry Hu, economist-şef pentru China la Macquarie.

China a înregistrat o creştere a numărului de naşteri după renunţarea la politica copilului unic, dar recuperarea a fost departe de nivelul anterior implementării şi, de asemenea, a durat puţin.

S-au născut mai puţini copii în fiecare dintre ultimii opt ani, inclusiv în 2023.

Demografii spun că numărul de copii din orice economie este direct corelat cu consumul intern. Peng spune că o piaţă internă în scădere va creşte dependenţa Chinei de exporturi.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News