China nu va tolera nimic care ar putea schimba principiul "o ţară, două sisteme" care guvernează Hong Kong-ul, a anunţat vineri un important oficial chinez, informează Reuters şi AFP, citează Agerpres.
Hong Kong-ul a fost o parte importantă a discuţiilor din cadrul şedinţei plenare a Partidului Comunist ce s-a încheiat joi, a spus Shen Chunyao, înalt responsabil al Biroului pentru Hong Kong şi Macao din cadrul guvernului chinez, în cadrul unei conferinţe de presă.
Totodată, potrivit lui Shen Chunyao, China va "ameliora" procesul de desemnare a şefului executivului din Hong Kong, una dintre revendicările manifestanţilor, după cinci luni de revolte în teritoriul autonom.
Înalţii lideri comunişti, reuniţi în spatele uşilor închise săptămâna aceasta, au decis de asemenea să "amelioreze" sistemul juridic din Hong Kong "pentru a prezerva securitatea naţională". În acest sens, Beijingul va face totul pentru "a reduce activităţile de infiltrare ale forţelor străine", a spus Shen.
Protestele din Hong Kong au început în data de 9 iunie după adoptarea unei legi care ar fi permis extrădarea pe scară largă către China continentală. Ulterior, actul normativ a fost suspendat.
După mai multe săptămâni de proteste, şefa executivului local Carrie Lam a cedat în faţa uneia dintre revendicările demonstranţilor, anunţând la 4 septembrie retragerea integrală a proiectului de lege contestat, măsură aprobată miercurea trecută (23 octombrie) şi de parlament. Totuşi, Lam nu a reuşit să reducă nemulţumirile demonstranţilor, care solicită crearea unei comisii de anchetă independente cu privire la violenţele poliţiei şi la reforma electorală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News