China a început construcţia unui mega-pod suspendat la 350 de metri înălţime deasupra râului Chishui, care va lega cele două provincii din centrul ţării, Guizhou şi Sichuan, informează luni televiziunea de stat CCTV, citată de EFE.
Structura, cu o porţiune principală de 1.200 de metri şi o lungime de 2.000 metri, va fi 'parte esenţială' a infrastructurii autostrăzii care leagă Sichuan, Guizhou şi Delta Râului Perlelor, din sudul ţării. După terminarea construcţiei la sfârşitul acestui an, ruta dintre comitatele Gulin (Sichuan) şi Xishui (Ghizou) se va scurta cu două ore, potrivit televiziunii chineze.
Acest pod suspendat se va adăuga astfel celui mare mare pod din lume, Beipanjiang, care se ridică la 565 de metri deasupra râului Nizhu şi care face legătura între provinciile Yunnan şi Guizhou din sudul ţării.
Beipanjiang, inaugurat la sfârşitul anului 2016, este un pod care se întinde pe cea mai mare distanţă verticală între platforma şi suprafaţa terestră sau acvatică inferioară, având o înălţime echivalând cu o clădire de 200 de etaje. Podul are o lungime de 1.341 de metri şi a costat un miliard de yuani (144 milioane de dolari, 138 milioane de euro).
Lucrările de construcţie, la care au participat peste 1.000 de persoane, au început în 2013 şi s-au încheiat în septembrie 2016.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News