Beijingul a reacționat în sfârșit după primele apeluri ale Australiei de a începe o investigație internațională independentă asupra pandemiei Covid-19.
Beijingul a reacționat în sfârșit după primele apeluri ale Australiei de a începe o investigație internațională independentă asupra pandemiei Covid-19, conform CNN. Ministrul de Externe australian, Marise Payne, și-a arătat susținerea pentru o astfel de oportunitate încă de la finalul lunii aprilie.
La scurt timp, ambasadorul Chinei din Australia, Chen Jingye, a sugerat că cetățenii chinezi ar putea răspunde prin intermediul unui boicot. „Poate că poporul chinez o să se întrebe: << De ce ar trebui să bem vin australian? De ce să mâncăm vită australiană? >> ".
La mai puțin de o lună de la acele declarații, campania de „pedepsire" a țării-continent. Pe 12 mai, China nu a mai acceptat vita a patru abatoare majore australiene, motivând că este în joc sănătatea cetățenilor săi. La 5 zile distanțe, China a impus tarife de mai bine de 80% asupra importurilor australiene de orz.
China este cel mai mare partener comercial al Australiei, ținând cont de comerțul de 200 miliarde euro dintre cele două țări doar în 2018. În timp ce Australia riscă să intre într-o recesiune cauzată de coronavirus, relația economică este acum și mai importantă pentru conducerea de la Canberra.
„Ne este foarte greu să vedem cum, în lipsa discuțiilor, am putea să reclădim rapid încrederea în această relație", a spus Richard McGregor, de la Institutul Lowy.
La nivel global, experții spun că Australia este un fel de „țară-test" pentru întrebarea: „Poate o democrație liberală să renunțe la legăturile cu regimul autoritar din Beijing și să își mențină o politică externă independentă, care va vi uneori și critică la adresa Partidului Comunist Chinez?".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu