China, critică faţă de sancţiunile americane impuse regimului de la Teheran, a anunţat sâmbătă începerea punerii în aplicare a unui acord strategic cu Iranul, întărind astfel cooperarea bilaterală economică şi politică, transmite AFP.
Publicitate
China şi Iranul au semnat acest acord în 2021, după ani de negocieri. Acest parteneriat de amploare acoperă domenii variate precum energia, securitatea, infrastructura şi comunicaţiile.
Ministrul chinez de externe Wang Yi şi omologul său iranian Hossein Amir-Abdollahian au anunţat începerea punerii în aplicare a acestui acord în timpul unei întâlniri care a avut loc vineri, la Wuxi, în estul Chinei, a anunţat ministerul de externe la Beijing într-un comunicat, conform Agerpres.
Nu au fost făcute publice multe detalii despre acest acord secret, dar The New York Times a informat în 2020, citând un proiect al acordului, că acesta ar garanta o aprovizionare constantă cu petrol pentru China.
Beijingul a încetat oficial importul de petrol din Iran, dar analiştii spun că ţiţeiul iranian continuă să ajungă în China, oficial ca importuri din alte ţări. Wang Yi a declarat vineri că ţara sa va continua să se opună 'sancţiunilor unilaterale ilegale împotriva Iranului'.
China urmăreşte de mai mult timp să consolideze legăturile cu Teheranul, preşedintele chinez Xi Jinping descriind Iranul drept 'principalul partener al Chinei în Orientul Mijlociu' în timpul unei vizite întreprinse în 2016. Întâlnirea celor doi miniştri a avut loc în timp ce la Viena continuă discuţiile asupra unui potenţial acord care să pună capăt dezvoltării de arme nucleare de către Teheran.
Acordul din 2015, încheiat între Iran, Statele Unite, China, Rusia, Marea Britanie, Franţa şi Germania, prevedea reducerea sancţiunilor în schimbul limitării programului nuclear de către Iran. Statele Unite s-au retras însă din acord în 2018, reimpunând sancţiuni dure şi determinând Teheranul să renunţe treptat la angajamentele asumate.
Discuţiile pentru salvarea acordului nuclear au început la sfârşitul lunii noiembrie, după o pauză în iunie, când Iranul s-a concentrat pe alegerile interne în urma căruia a rezultat un guvern ultra-conservator. China consideră că Statele Unite sunt responsabile pentru starea actuală a acordului, i-a spus declarat ministrul Wang omologului său iranian.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu