China şi Rusia extind colaborarea, după întâlnirea dintre Putin şi Xi. Mesaj incredibil pentru Occident: Să respecte dreptul internaţional

Sursa: Kremlin.ru
Sursa: Kremlin.ru

Vladimir Putin şi Xi Jinping au ţinut o conferinţă de presă comună, în care au anunţat creşterea cooperării dintre cele două state, mai ales din punct de vedere economic, dar au semnat şi o declaraţie prin care cer Occidentului să "respecte dreptul internaţional", în ceea ce priveşte războiul din Ucraina. 

În conferinţa de presă comună, Vladimir Putin a anunţat că Rusia construieşte o centrală nucleară în China, dar şi că Gazprom va creşte volumul de gaze livrat spre Beijing. 

"Am ajuns la un volum de 65% de exporturi între ţările noastre, iar asta ne va ajuta să securizăm comerţul între ţările noastre şi să reducem dependenţa de alte state. Am discutat despre cooperarea energetică şi suntem foarte mulţumiţi. 

China este cel mai mare importator de petrol rusesc şi vom creşte exportul de petrol pentru a satisface nevoile economiei chineze. 

Referitor la cooperarea chinezo-rusă în ceea ce priveşte gazele naturale, Rusia a crescut volumul de gaze naturale faţă de 2010, iar Gazprom poate satisface cererile colegilor noştri chinezi, şi putem să trimitem mai mult decât au nevoie în acest moment, ceea ce demonstrează faptul că Gazprom este un jucător de bază pentru viitor. 

Înţelegerea noastră din ianuarie a fost semnată în scopul de a construi un alt gazoduct care să lege China de Rusia. Avem acordurile necesare, iar asta va asigura 15 miliarde de metri cubi de gaz către China. 

Am discutat şi despre comerţul de gaz natural lichefiat către China, volumele vor creşte în viitorul apropiat. Am discutat şi despre industria nucleară pe timp de pace. Rusia construieşte o centrală nucleară în China, lucrăm la generatoarele 7 şi 8 şi vom mai construi şi altele. 

Cooperarea va fi asigurată printr-un program pe termen lung, semnat de Autoritatea Nucleară din China. Lucrăm la o cooperare bilaterală industrială. 

Producătorii din industria auto din China şi-au crescut prezenţa în Rusia, iar cooperarea noastră creşte şi în alte zone, cum ar fi în agricultură. Creştem exportul de produse agricole şi verificăm oportunităţile de a exporta cantităţi semnificative de grâne spre China", a declarat Vladimir Putin. 

Mesaj incredibil transmis de cei doi lideri. Cer Occidentului să "respecte dreptul internaţional", iar Rusia spune că "îşi reafirmă angajamentul pentru reluarea discuţiilor de pace"

"Preşedintele Xi Jinping şi preşedintele Vladimir Putin au semnat Declaraţia Comună a Republicii Populare Chineze şi a Federaţiei Ruse pentru aprofundarea parteneriatului strategic pentru coordonare în noua eră. 

Cu privire la ce se întâmplă în ucraina, cele două părţi sunt de părere că scopurile şi principiile Cartei Naţiunilor Unite trebuie avute în vedere, iar dreptul internaţional trebuie respectat. Partea rusă a aprecizat pozitiv poziţia imparţială şi obiectivă a Chinei pe această problemă. Cele două părţi se opun practicilor prin care o ţară sau un grup de ţări caută avantaje militare, politice sau de orice alt fel în detrimentul intereselor legitime de securitate ale altor ţări. Astfel, partea rusă îşi reafirmă angajamentul pentru reluarea discuţiilor de pace cât mai curând posibil, lucru apreciat de China. 

Partea rusă este încântată de faptul că China este dispusă să joace un rol pozitiv pentru o încheiere paşnică, politică şi diplomatică, a crizei din Ucraina, şi primeşte cu braţele deschise propunerile constructive ale Chinei. Cele două părţi scot în evidenţă faptul că, pentru a pune punct crizei din Ucraina, îngrijorările legitime ale tuturor ţărilor trebuie să fie ascultate şi respectate, iar confruntarea unor blocuri de influenţă ar trebui evitată. 

Cele două părţi sunt de părere că dialogul responsabil este cea mai bună cale pentru soluţii corecte. Astfel, comunitatea internaţională ar trebui să contribuie la acest efort. Cele două părţi cer încetarea tuturor mişcărilor care duc la creşterea tensiunilor şi la continuarea luptelor, pentru a preveni o situaţie în care această criză se poate înrăutăţi sau chiar să scape de sub control. Cele două părţi se opun şi oricăror sancţiuni unilaterale care nu au fost aprobate de Consiliul de Securitate al ONU", se arată într-un comunicat postat pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe din China

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel