China refuză să comenteze moartea lui Alexei Navalnîi, afirmând că este "o chestiune internă a Rusiei".
Ministerul de Externe chinez nu a dorit să comenteze sâmbătă moartea lui Alexei Navalnîi, pe care a descris-o drept "o chestiune internă a Rusiei", informează Agerpres, citând AFP.
VEZI ȘI: Alexei Navalnîi a murit, confirmă purtătorul de cuvânt al opozantului rus
"Aceasta este o chestiune internă rusă. Nu voi comenta asta", a declarat un purtător de cuvânt al MAE chinez, ca răspuns la o întrebare a unui jurnalist AFP.
Reamintim că Alexei Navalnîi, opozantul numărul unu al Kremlinului, a murit vineri într-o colonie penală din Arctica, au anunţat autorităţile ruse. Declarațiile ministrului de Externe chinez vin în contextul în care Beijingul şi Moscova sunt aliaţi fideli şi şi-au consolidat relaţiile chiar dacă ţările occidentale au întors spatele Rusiei după invazia militară a Ucrainei vecine, notează AFP.
Mama lui Navalnîi a sosit sâmbătă la închisoarea din regiunea arctică unde fiul ei a murit subit vineri, informează EFE. Radio Liberty relatează că Liudmila Navalnaia a zburat sâmbătă dimineaţă de la Moscova către oraşul Salekhard, din districtul autonom Iamalo-Neneţ. Ulterior, ea s-ar fi deplasat cu maşina în oraşul Harp, unde se află închisoarea IK-3, în care Navalnîi fusese transferat în decembrie anul trecut. Femeia se întâlnise cu fiul ei în acelaşi loc la 12 februarie.
"Era sănătos şi fericit că trăieşte", a scris vineri mama politicianului pe Facebook.
Mama opozantului rus era însoţită de avocatul lui Alexei Navalnîi.
VEZI ȘI: Navalnîi avea un mesaj pentru cazul în care este ucis. Tim Lister, jurnalistul care a documentat otrăvirea cu noviciok: Nu mi-a venit să cred cum arăta
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu