China trece la AMENINȚĂRI după ce SUA au interzis aplicația Tik Tok

Guvernul chinez a anunţat sâmbătă că introduce un mecanism care îi va permite să restrângă activităţile companiilor străine, o măsură văzută în mare parte ca represalii împotriva SUA, relatează AFP.

Anunţul Ministerului Comerţului, făcut în plin scandal între Beijing şi Washington, nu vizează o companie străină în mod special.

Însă decizia menţionează la modul general o serie de acţiuni prin care companiile care vor figura pe o viitoare "listă de entităţi non-fiabile" devin pasibile de amenzi şi riscă să li se restricţioneze activităţile sau aducerea de materiale şi personal în China.

Lista va cuprinde companii ale căror activităţi "aduc atingere suveranităţii naţionale a Chinei şi intereselor sale în materie de securitate şi dezvoltare" sau care încalcă "regulile economice şi comerciale internaţional acceptate", conform ministerului.

Anunţul survine în contextul în care SUA interzic, începând de duminică, 20 septembrie, descărcarea aplicaţiilor TikTok şi WeChat deţinute de giganţii chinezi ByteDance şi Tencent.

Într-un comunicat, Ministerul chinez al Comerţului a acuzat, sâmbătă, Washingtonul că practică "intimidarea". "Dacă SUA persistă în acţiunile lor unilaterale, China va lua măsurile necesare pentru a apăra cu hotărâre drepturile şi interesele legitime ale companiilor chineze", a ameninţat Beijingul.

Tensiunile dintre SUA şi China sunt în creştere din luna august, când preşedintele Donald Trump, în plină campanie pentru al doilea amandat, a dat un ultimatum aplicaţiei TikTok, pe care o acuză de spionaj industrial în favoarea Beijingului, fără a oferi totuşi public probe tangibile, notează Agerpres.

Gigantul chinez de telecomunicaţii Huawei este, de asemenea, pe o listă neagră a SUA pentru a fi împiedicat să achiziţioneze tehnologii 'made in USA' indispensabile pentru telefoanele sale. SUA pun de asemenea presiune asupra statelor europene pentru a exclude Huawei de la participarea la viitoarele lor reţele 5G.

Între timp, în SUA, compania ByteDance, care deţine TikTok, a înaintat, vineri, o plângere la un tribunal federal din Washington pentru a obţine suspendarea deciziei administraţiei Trump de a interzice descărcarea aplicaţiei, relatează Bloomberg News, potrivit Reuters.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel