Chindia - Viitorul Constanța. Debut cu scântei pentru Mircea Rednic

Chindia Târgovişte a terminat la egalitate cu FC Viitorul Constanţa, 1-1 (0-1), sâmbătă seara, pe teren propriu, la Giurgiu, într-un meci din etapa a 13-a a Ligii I de fotbal. A fost primul meci al lui Mircea Rednic la conducerea celor de la Viitorul.

Viitorul, la primul meci al lui Mircea Rednic pe banca tehnică, a deschis scorul prin Gabriel Iancu (14), cu un şut deviat.

Echipa constănţeană a rămas în zece oameni din min. 36, când portarul Valentin Cojocaru a fost driblat de Daniel Popa, scăpat pe contraatac, şi a ales să îl placheze, primind cartonaşul roşu, precizează Agerpres.

Chindia a pus stăpânire pe joc în repriza secundă şi a reuşit egalarea în min. 63, prin Daniel Florea.

Echipa pregătită de Emil Săndoi a trecut pe lângă golul victoriei în min. 88, când Marius Martac a reluat în bară din doar câţiva metri, cu poarta goală.

Chindia se află la al treilea meci consecutiv fără victorie, un eşec şi două egaluri.

Viitorul venea după o înfrângere cu Academica Clinceni (0-1), meciul cu FC Hermannstadt fiind amânat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel