Mugur Ciuvică a comentat situaţia în care se află Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi, cel care a fost pus sub acuzare de procurorii DIICOT într-un caz de înşelăciune cu un teren al primăriei.
"Cu Chirica (n.r. – Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi) mi se pare culmea ironiei. Cum era Chirica atunci când au început ăştia cu luminiţele, prin 2017-2018, el fiind cu problemele lui, că el era cu un combinator de-al celui dinainte care a şi ajuns la închisoare, cu Nichita. El, fiind cărător de geantă de-a lui Nichita ştia că că are nişte probleme în spate.
Şi atunci el, în 2017, a sărit repede din baie, el fiind PSD-ist să zică ‘pesediştii sunt hoţi, Dragnea e un hoţ, la puşcărie, eu ţin cu libertatea, cu justiţia’. Era cu ăia cu luminiţele, că vrea justiţie independentă. Uite, are acum parte de justiţie independentă. Cred că se bucură", a declarat, în cadrul emisiunii "Miercurea Neagră", Mugur Ciuvică.
Reamintim că primarul Mihai Chirica a anunţat, miercuri, că se autosuspendă din funcţiile politice pe care le deţine în cadrul organizaţiei ieşene a PNL. El spune că nu îşi doreşte ca acuzaţiile care i se aduc să se răsfrângă asupra imaginii Partidului Naţional Liberal. Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost pus sub acuzare de procurorii DIICOT într-un caz de înşelăciune cu un teren al primăriei.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News