Chirica, primarul de la Iași, dat în JUDECATĂ

Mihai Chirica, primar Iasi. foto: facebook
Mihai Chirica, primar Iasi. foto: facebook

Preşedintele Biroului Politic al PNL Iaşi, Marius Bodea, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că îl va da în judecată pe primarul Mihai Chirica, pe care îl consideră responsabil de gradul ridicat de poluare din municipiul Iaşi.

'Voi deschide în instanţă un proces împotriva primarului, obligându-l să mă despăgubească pentru că respir un aer poluat. Invit alături de mine orice ieşean în acest demers. Acţiunea în justiţie este perfect legitimă. A fost practicată şi de alte ţări ale UE şi a fost câştigat tot timpul', a spus Marius Bodea. Liberalul a subliniat că PNL va începe o campanie de conştientizare a ieşenilor cu privire la riscurile la care sunt supuşi fiindcă că 'respiră mai mult praf decât aer'.

Planul de Calitate a Aerului întocmit de către Primărie a fost respins

Marius Bodea a afirmat, totodată, că Planul de Calitate a Aerului întocmit de către Primărie a fost respins de trei ori de către Agenţia pentru Protecţia Mediului, iar în acest moment România riscă o amendă de circa 1,7 milioane euro de la UE în cazul în care municipii ca Iaşi, Braşov sau Bucureşti nu implementează planuri pentru îmbunătăţirea calităţii aerului.

'Cei de la Ministerul Mediului au spus clar că sunt direct răspunzători cei din primării dacă nu reuşesc până la sfârşitul primului trimestru al anului viitor să aprobe prin hotărâre de CL acest plan. Înainte de toate, se pare că sunt două abordări total opuse: primarul şi cei din conducerea Primăriei au identificat doar cauze externe cu privire la poluarea din Iaşi, multe dintre ele hilare. (...) Noi, liberalii, spunem că majoritatea cauzelor pentru nivelul ridicat de poluare ţin de lipsa de iniţiativă a Primăriei Iaşi şi, parţial, de cauze externe', a spus Marius Bodea.

[citeste si]

Acesta a precizat că este 'ridicol' ca primarul să dea vina pe 'curenţii de aer poluat aduşi din Ucraina', pe 'poziţionarea staţiilor de măsurare' sau pe 'privatizările făcute în exces'. Potrivit liberalilor, România a fost inclusă de către Comisia Europeană într-un grup de nouă ţări care încalcă normele de calitate a aerului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel