Fundașul român Vlad Chiricheș are un început perfect de 2014. În primul meci al anului, căpitanul naționalei României a fost desemnat omul meciului, după cea mai importantă victorie a lui Tottenham din acest sezon.
Londonezii s-au deplasat la 1 ianuarie pe Old Trafford, pentru a juca derby-ul cu Manchester United. După un început mai bun al gazdelor, Adebayor ('34) a deschis scorul cu o lovitură de cap, aducând-o pe Tottenham în avantaj.
În minutul 66, Eriksen a dublat avantajul londonezilor, profitând de eroarea lui Valencia. După doar 60 de secunde, Welbeck a înscris pentru "diavolii roșii", reducând din diferență, un gol la care Vlad Chiricheș a avut partea sa de vină.
Pe final, Manchester United a forțat egalarea, însă defensiva lui Tottenham a rezistat atacurilor, iar meciul s-a terminat cu scorul de 2-1 în favoarea oaspeților.
După încheierea partidei, românul Vlad Chiricheș a fost desemnat omul meciului de către de oficialii englezi, grație evoluției sigure din apărarea lui Tottenham, extrem de solicitată pe parcursul meciului de ofensiva lui United.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News