Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit, la emisiunea "Deferiţi mass-media", despre rolul decisiv pe care l-ar putea avea PSD în Parlament pentru desfiinţarea Secţiei Speciale (SIIJ).
"Practic, desfiinţarea SIIJ rearuncă justiţia din România la dispoziţia politicului. A celor aflaţi la putere. Este evident lucrul acesta. De altfel, vedeţi că în argumentele pe care le au pentru desfiinţare, există o singură zicere, un singur fir roşu: ‚este secţia înfiinţată de PSD’. Păi PSD a dus şi negocierile de aderare la UE şi le-a închis, că altcineva nu ar fi făcut asta. PSD a dus România în NATO, iar secţia asta dacă a fost adusă de PSD şi votată în Parlament, care e problema?
Dar eu cred că nu e nevoie de OUG (n.r. – pentru desfiinţarea Secţiei Speciale) pentru că PSD-ul de astăzi va vota desfiinţarea SIIJ. Şi am un argument: în Parlament, PNL-ul nu vrea să o desfiinţeze fiindcă PNL e conştient de pericolul uriaş al repolitizării justiţiei şi al reînfiinţării poliţiei politice. Dar probabil că nu vor avea ce face. USR-ul care are, deocamdată, imunitate în faţa DNA şi în faţa justiţiei doreşte să o desfiinţeze, pentru a face pe plac exact celor care doresc să pună mâna pe justiţie, dar împreună nu au majoritate. UDMR a spus: ‚noi nu suntem pentru desfiinţare, dar dacă vreţi să o desfiinţaţi acolo, vrem secţie specială la Parchetul General’, deci nu la DNA. Ori singurii care pot înclina balanţa sunt cei de la PSD. Iar asta ar fi şi pe placul preşedintelui Iohannis. Eu la asta mă gândesc, că domnia sa doreşte desfiinţarea SIIJ; şi-a dorit guvernul său – îl are, dar desfiinţarea Secţiei Speciale e dorită de preşedinte, dar fără argumente, singurul fiind că e făcută de PSD", a declart Bogdan Chirieac.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu