Chirieac aduce aminte de o vizită cheie făcută de Iohannis și Hellvig. Efectele se vor vedea curând

Analistul Bogdan Chirieac a vorbit despre importanța vizitei pe care a făcut-o președintele Klaus Iohannis, însoțit de directorul SRI de la acea vreme, Eduard Hellvig, în Egipt, în contextul actual al situației din Israel și Fâșia Gaza. 

 

Publicitate

Aproximativ 230 de cetățeni români așteaptă deschiderea graniței cu Egiptul de la Rafah, pentru a fugi din Fâșia Gaza. Se așteaptă un răspuns clar cu privire la cine va putea să traverseze această graniță.

Bogdan Chirieac spune că parteneriatele României, dar și vizitele la nivel înalt din trecut vor juca acum un rol foarte important.

"Eu cred că granița va fi deschisă pentru toți cetățenii străini sau pentru majoritatea lor, inclusiv cei români. România are o relație de parteneriat strategic și o relație excepțională de securitate atât cu Statele Unite, cât și cu Israelul, dar și cu Egiptul, după vizita președintelui Klaus Iohannis acolo. În acea vizită, președintele Iohannis a fost însoțit, dacă vă aduceți aminte, de fostul director al SRI, aflat în funcție în acel moment, Eduard Hellvig. Deci nici Egiptul, nici Statele Unite, nici Israelul nu se vor opune la trecerea cetățenilor români. Am această convingere. Problema este însă ca cetățenii români să ajungă la punctul de frontieră. Eu nu cred că Hamas va renunța cu ușurință la niște scuturi umane," a spus Bogdan Chirieac la Antena 3. 

Cât timp vor rămâne deschise granițele?

Chirieac spune că este foarte posibil ca Hamas să forțeze închiderea graniței cu Egiptul. 

"Mai departe, legat de granițe, da se vor deschide, pe zi. Dar ce faci dacă printre cei care vor dori să treacă vor fi și atentatori sinucigași, tocmai pentru a închide granița? Vor lua viața unor soldați egipteni și a unor soldați israelieni, iar reacția imediată va fi să închidă înapoi granița. Când se va redeschide, nu se știe. Deci, suntem într-o zonă din aceasta de logică barbară, inumană, în care viața omului pare că nu mai are nici o valoare, pare o carte de joc aruncată... nici măcar pe masă, ci pe lângă masă. Pentru ei se vede fotografia mare, ca la 11 septembrie: faptul că în toată lumea, în cele mai democratice state ale lumii, în SUA, la Harvard, la Los Angeles, la Sorbona, în Suedia, în Australia, în Marea Britanie sunt manifestații de sprijin pentru ei, pentru Hamas, vine ca o confirmare că barbarismul pe care l-au făcut este întemeiat și că probabil trebuie continuat. Israelul poate să atace nordul, dar nu sudul Fâșiei Gaza," a mai spus Chirieac. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel