• Chirieac, analiză după retragerea din Afghanistan: Să luăm cazul României, mai apropiat publicului nostru

Iată opinia lui Bogdan Chirieac, cu mențiunea că intertitlurile editorialului ”De la Kabul la Deveselu” aparțin redacției:

De la Kabul la Deveselu

20 de ani de război. 2.000 miliarde de dolari risipite, cam de 10 ori cât a costat programul Apollo care a dus oamenii pe Lună. Sute de mii de morți și răniți, milioane de refugiați. Un efort internațional amplu la care au participat, în diverse forme, peste 70 de state, între care și România, care a plătit la rândul ei tributul de morți și răniți pe câmpul de luptă. Totul sub comanda Statelor Unite ale Americii, singura superputere a lumii. 

Totul s-a spulberat în 10 zile. Președintele Joe Biden a hotărât retragerea trupelor americane și aliate din Afganistan. Analiștii de la Departamentul de Stat și Pentagon or fi estimat că țara este suficient de puternică, iar o armată instruită și bine dotată, inclusiv cu 100 de avioane - mai multe aeronave militare decât are operaționale România - vor face față triburilor de talibani. Cei 300.000 au fugit ca potârnichile în fața unei armate de strânsură de 75.000 de oameni, dotaţi majoritatea cu AKM-uri foarte vechi și îmbarcați pe hârburi (care fac, o dată în plus) cinste industriei de mașini japoneze. Toate marile orașe ale Afganistanului au căzut, fără să fie tras un singur foc de armă, iar duminică Kabul-ul a fost oficial ocupat, președintele ales și susținut de americani alegând să fugă.

Fostul președinte Donald Trump i-a cerut demisia președintelui Joe Biden pentru dezastrul creat. Congresmanii republicani au comparat evacuarea din Kabul cu evacuarea din Vietnam, din Saigon, din 1975. Șeful diplomației americane, Anthony Blinken, grijuliu în privința imaginii, a spus că misiunea în Afganistan a fost un succes și că nu are nicio legătură Kabulul cu Saigonul.

Nicio soluție pentru oprirea atrocităților

Între timp, în aeroportul din Kabul, imaginile sunt cutremurătoare și sunt prezentate de marile televiziuni ale lumii. Literalmente mii și zeci de mii de oameni se agață de aripile ultimelor avioane care părăsesc capitala. În urma lor au început atrocitățile. În Afganistan, în 20 de ani, s-a format o pătura subțire de cetățeni care nu neapărat îmbrățișează valorile occidentale, așa cum s-a crezut la Departamentul de Stat, ci mai degrabă resping violența și obscurantismul talibanilor. Unii dintre ei au colaborat ca translatori cu Forțele Aliate, alții au livrat diverse lucruri sau servicii pentru bazele militare, un număr de fete și fetițe au mers pur și simplu la școală, în ciuda opoziției talibanilor. Toate aceste persoane lăsate în urmă, dacă nu au reușit să fugă în statele vecine, sunt într-un pericol de moarte. Din casă în casă, talibanii fac recensământul persoanelor de sex feminin între 12 şi 40 de ani. Ele urmează să fie repartizate ca soții luptătorilor talibani. Firește că nu se pune problema vreunui acord din partea acestora. Cei care au colaborat sau sunt suspectați că au colaborat sau sunt turnați că au colaborat cu ”ocupantul american” sunt lichidați în cele mai oribile moduri imaginabile. Afganistanul trece acum printr-una dintre cele mai mari catastrofe umanitare din istoria lumii.

Cel puțin deocamdată, nu există nicio soluție pentru oprirea atrocităților. Retragerea bruscă a americanilor a lăsat în urmă echipament militar suficient pentru ca talibanii să mai poarte încă 20 ani de război.

Într-o țară ca Afganistanul nu se poate vorbi despre economie. Estimările arată că statul afgan a cheltuit 11 miliarde de dolari anul trecut, fără nici o legătură cu cheltuielile alianței multinaționale și în special ale americanilor. Dintre cele 11 miliarde, peste 80% sunt ajutor direct internațional. Practic, ţara trăiește din culturile de mac vândute pe piața neagră din care se produc droguri de mare risc.

Eroare de analiză a lumii occidentale

Experiența Afganistan nu este nouă. Înainte a existat experința Irak. Acolo, lucrurile nu sunt atât de grave, adică dincolo de umanitate, cum sunt astăzi în Afganistanul taliban. Totuși, și în Irak o armată națională, clădită cu 1.000 de miliarde de dolari de Statele Unite, a dat bir cu fugiții și acolo când au apărut hoardele autointitulatului stat islamic, ISIS-ul, cel care a scris alte pagini de orori inimaginabile în istoria omenirii.

Despre situația creată în Afganistan vom comenta, pe larg, în lunile și anii care vin. Sunt modificări geo-strategice, de echilibru între marile puteri ale lumii, ne așteaptă o perioadă grea, în care în lume va exista  oficial un stat terorist, care va conduce atacuri devastatoare în orice colț al lumii. Comemorarea a 20 de ani de la atacurile din 11 septembrie 2001 va fi tristă și fără speranță, mai gravă acum decât atunci când Ossama Bin Laden comanda atacurile de la World Trade Center.

Totuși, câteva întrebări merită puse de pe acum, în speranța că poate vom găsi răspunsuri. Până la urmă, acolo nu este doar eșecul Statelor Unite, ci al întregii lumi occidentale. Ne întrebăm cum a fost posibilă o eroare de analiză de asemenea dimensiuni, incapacitatea de a prognoza faptul că toată armata afgană, toata administrația și toată clasa politică se vor preda fundamentaliștilor islamici fără să tragă un foc, în decurs de câteva zile. Au aplecat urechea autoritățile americane numai la cei care îi lăudau, indiferent ce se întâmpla? Au refuzat să ia în calcul pe cei care spuneau că simpla ocupare militară nu va rezolva problemele.

Nu s-a aplecat nimeni asupra creării unui nou mod de viață, diferit de cel occidental, dar mult mai bine adaptat locului. Nu s-a luat în calcul că în Afganistan, ca și în Irak, la fel ca în Turcia, Iran sau Arabia Saudita ceea ce occidentalii numesc corupție este, de fapt, un mod de viață. Acolo trebuiau găsite soluții pentru ca acest mod de viaţă să poată fi înlocuit cu altceva, dar nu prin forță ci prin crearea de necesități. Companiile americane din IT au revoluționat lumea cu internetul, rețelele sociale și smartphonurile. Probabil că, dacă ar fi fost întrebate, ar fi avut idei mai bune decât au avut birocrații în găsirea unor soluții viabile pentru Irak, Siria sau Afganistan.

Sigur că, se pune întrebarea în ce alte părți ale lumii politica americană mai poate conduce la astfel de dezastre. Probabil că lucrul acesta nu se poate petrece în sfera occidentală, înclusiv în România. Și asta fiindcă, în general, cu toții împărtăşim aceleași valori.

Justiția selectivă, eșec ca al armatei din Afganistan

Să luăm cazul României, mai apropiat de publicul nostru. I-am așteptat, cu sfințenie, pe americani, după terminarea celui de al Doilea Război Mondial. Publicul din România consideră America drept cea mai importantă țară pentru politica noastră externă. Urmează apoi, fireşte, marile națiuni europene: Germania, Franța, Marea Britanie, Italia, Spania. Totuși, eșecul în România există și el, doar că refuzăm să-l vedem sau să-l comentam. Astfel, după venirea lui George W Bush la București, în 2002, odată cu admiterea țării în NATO, guvernele României nu au devenit mai eficiente, în continuare am eșuat în a construi șosele, căi ferate, școli și spitale. România are cea mai mare migrație din lume, în vreme de pace ca în vreme de război. Lupta împotriva corupției, fiindcă ne aflăm la porțile Orientului, este, mai degrabă, o vânătoare a adversarilor politici. Sigur că majoritatea chiar sunt corupți, dar Justiția selectivă nu este în niciun caz o modalitate de a combate acest flagel. Nici în România nu au fost luate în seamă vocile care vorbesc deschis despre abuzurile din justiție, despre faptul că nu poți combate corupția cu o justiție coruptă la rândul ei, ineficientă și adesea slab pregătită. La fel cum armata afgană, intens pregătită și finanțată, nu a tras un foc de arma împotriva talibanilor, mi-e teamă că şi Justiția din România, atât de ocrotită în abuzurile ei, va ocoli imediat cazurile mari de corupție politică. Să luăm ca exemplu dosarul lui Dan Barna sau alegerile fraudate de la Sectorul 1.

Un element fundamental al câștigării Războiului Rece de către Statele Unite a fost dialogul, discutarea problemelor cu cei care aveau și alte opinii decât administrațiile americane care-şi fac politica externă pe patru, maximum opt ani. Din 2008 încoace, America nu a mai avut răbdare să discute și să dezbată. Ca urmare, apar mici eșecuri până la urma destul de ușor de îndreptat, precum în România, sau catastrofe de proporții precum în Afganistan.

Totuși, în orice rău ar putea să fie și un bine, dacă America va analiza cu atenție, așa cum nu a făcut-o în Irak, dezastrul din Afganistan. S-ar putea găsi atunci soluții prin care Washington-ul, altminteri vârf de lance al civilizației Occidentale, să poată îndrepta în timp lucrurile, iradiind democrație și prosperitate nu doar în Europa Occidentală, care este de mult de sine stătătoare, dar și în Europa de Est, în fostele spații sovietice, și, la un moment dat, chiar în lumea islamică.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News