Chirieac: Ce se poate întâmpla dacă Israelul intră acum în Fâșia Gaza

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Ce se poate întâmpla dacă Israelul intră acum în Fâșia Gaza? Bogdan Chirieac vine cu o ipoteză.

„De ce nu se merge în continuare pe ceea ce face Israelul acum, lovituri aeriene chirurgicale împotriva liderilor Hamas și incursiuni ale forțelor speciale pentru a descoperi ostatici, depozite cu armament, rampe de lansare de rachetă, alți lideri Hamas și se dorește o invazie? Fiindcă Israelul, din primul moment, când a fost atacat, tot sistemul care era pus la punct împotriva Israelului a intrat în acțiune și Israelul a pierdut în prima etapă războiul mediatic, părea ca a atacat Hamasul pe nepusă masă și nu invers” a precizat analistul politic Bogdan Chirieac în direct la Antena 3 CNN.

Ce se întâmplă dacă Israelul intră acum în Gaza

„Știm ce s-a întâmpla cu fake news-ul cu spitalul, cum că Israelul a dat racheta în curtea spitalului și a omorât 500 de palestinieni, știre falsă de sus până jos dar deja care a provocat reacții, nu s-au mai văzut Mahmoud Abbas cu Joe Biden, nu s-au mai văzut cu Abdullah al Iordaniei, nu s-au mai văzut cu el-Sisi al Egiptului.

Dacă Israel intră în Gaza acum, toată această mașină de propagandă va fi alimentată din plin! Acolo e foarte greu să deosebești teroristul Hamas de cetățeanul palestinian care urăște uneori Hamasul la fel de mult ca israelienii. Aici este decizia premierului Netanyahu și a guvernului Netanyahu”, a mai declarat Bogdan Chirieac.

VEZI ȘI: Cel mai dificil front pentru Israel. Chirieac: Rezultă că Israel este agresorul, nu Hamas, nu Hezbollah. Se întinde ca fulgerul treaba asta

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel