Chirieac: Dacă mâine ar fi admisă Ucraina în NATO, tot mâine NATO intră în război cu Rusia

Fotografie de la Somchai Kongkamsri/ Pexels
Fotografie de la Somchai Kongkamsri/ Pexels

Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit la Antena 3 CNN despre decizia luată de liderii grupului Ramstein, format din 54 de țări, aceea ca Ucraina să intre în  NATO. 

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat vineri (21 aprilie) că toți aliații NATO au convenit că Ucraina distrusă de război va deveni, în cele din urmă, membră a NATO, dar obiectivul principal acum a fost să se asigure că Ucraina prevalează împotriva Rusiei. Bogdan Chirieac a spus că pentru a deveni membru al alianței, un stat trebuie să îndeplinească o serie de criterii. 

„Pentru a fi membru NATO trebuie să îndeplinești anumite criterii. Unul dintre criterii, foarte important, este să nu ai probleme teritoriale cu vecinii. Deci, ne aducem aminte că în 1997 înaintea Summitului NATO de la Madrid, România a fost susținută de toate statele europene și atunci s-a opus fostul Președinte American Bill Clinton. Asta a fost problema.

Deci una dintre problemele principale era să nu mai ai litigii teritoriale cu vecinii și atunci România semnase tratatul cu Ungaria și tratatul cu Ucraina consfințind efectele Pactului Ribbentrop-Molotov din 1940. Și nu numai. Trebuie să ai stat de drept, sunt foarte multe criterii și multe dintre ele se suprapun cu criteriile de admitere a unui stat în Uniunea Europeană.

Acum, probabil că declarația politică este menită să ajute Ucraina și să avertizeze serios Rusia pentru atrocitățile pe care le comite în Ucraina, dar practic nu văd cum s-ar putea face acest lucru. Probabil că se referă la faptul că Ucraina, după încetarea războiului, după semnarea unui acord de pace, ar putea să între în NATO, pentru că dacă mâine ar fi admisă Ucraina în NATO, tot mâine NATO intră în război cu Rusia.”, a declarat Bogdan Chirieac, la Antena 3 CNN. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel