Chirieac: De ce nu mai vorbesc cu Sima de 12 ani

Bogdan Chirieac, una dintre țintele alese de Cristian Sima pentru scandalul prin care încearcă să ascundă gaura de milioane de euro dată clienților, a precizat cum l-a cunoscut pe broker. Chirieac arată ce relație avea cu Sima și explică de ce a întrerupt orice legătură cu acesta, în anul 2000.

”L-am cunoscut pe Cristian Sima în 1998, a declarat Bogdan Chirieac. Avea o legendă interesantă, credibilă, și mi s-a părut că reprezintă esența capitalismului. Adică Bursa. Părea un om normal. Timp de doi ani am fost apropiați, ne vizitam acasă. Mi-a cerut bani să investească la bursă. I-am dat câteva mii de dolari, pentru care a garantat cu un Citroen Saxo, la mâna a doua. Dacă într-un an de zile nu returna banii, măcar mă alegeam cu mașina. Și... chiar m-am ales cu acel Citroen.

În 2000, într-un moment când se afla, probabil, sub influența alcoolului, m-a sunat din senin și a rostit diverse aberații vizavi de mine. A doua zi, m-a sunat din nou să-și ceară scuze. I-am spus că am fost prieteni, să rămânem doi oameni care se respectă. N-am mai vorbit cu el până în 2005, când a încercat să participe la înființarea ziarului Gândul. Cunoscând persoana, l-am refuzat categoric. Din 2000, de când am rupt legăturile, omul a dezvoltat o adevărată obsesie față de persoana mea. Cunoștințe comune, sau oameni pe care îi vedeam prima dată, mă întrebau: ce are Sima cu tine? Cum i-am răspuns? Pur și simplu nu l-am mai băgat în seamă. Marți la ora 15, m-a sunat Liviu Avram, spunându-mi că ”dl. Sima a trimis documentele contului meu în Elveția, unde ar apărea și numele soției”. Dânsul dorea un punct de vedere despre ”documente” și a avut amabilitatea să mi le trimită pe mail. Făcături de doi bani, pe care le poate realiza orice puști cu o imprimantă. Nu am avut niciodată cont la Chiasso, în Elveția. Poate clienții pe care i-a păgubit recent nu vor depune plângere. Eu, însă, îl voi da în judecată pe Cristian Sima, fiindcă a trecut de la fabulația patologică la cea penală".

Vezi aici presupusele documente trimise de Sima

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel