Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre evoluția pandemiei de COVID-19 în România. Ce a uimit-o pe jurnalista Lili Ruse.
"Numai Dumnezeu ne scoate din impasul ăsta", a spus Bogdan Chirieac, în direct la România TV.
Lili Ruse: Haideți domnule, că zău, sună dramatic. Cum numai Dumnezeu ne poate scoate din impasul ăsta?
"Dacă faceți alegeri la 1.700 de infectări pe zi și 50 de decese, vă dați seama că va crește. A început școala pe 14 septembrie, mă aștept să crească tare, foarte tare numărul de infectări. E logic! Aveți deja profesori infectați, școlile s-au deschis, s-au închis, acum s-au închis din nou că sunt alegeri. La alegeri participă un număr de oameni, nu știu, mare, mic... eu cred că anul ăsta va fi cel mai mic din istorie, dar sunt mulți oameni în același loc.
La supermarket cât de cât ai mască, la alegeri trebuie să-ți dai masca jos să te recunoască omul ăla, apoi atingi foarte multe lucruri. Nu o să stea să dezinfecteze de o mie de ori pe zi ștampila, zău așa. În momentul ăsta România are nevoie și de un pic de șansă, hai să o spunem așa, pentru ca lucrurile să rămână sub un relativ control, fiindcă economia, așa cum s-a întâmplat în primăvară, nu o mai puteți închide. Pierderile economice au fost atât de mari încât așa ceva e de neconceput!
E o situație gravă și să sperăm că vor trece mai repede alegerile astea din Statele Unite și va fi disponibil vaccinul", a completat analistul politic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu