Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat, vineri, demersul Administrației Prezidențiale, care a reclamat Antena 3 la CNA.
"Faptul că ați fost reclamată de Administrația Prezidențială, la emisiunea dvs, dovedește calitatea emisiunii în sine, calitatea excepțională a emisiunii. Peste patru luni de zile, o reclamație din asta va fi cât o înjurătură a lui Nicolae Ceaușescu la adresa Europei Libere. Deci va fi o chestiune de pus în blazon treaba respectivă", i-a spus analistul politic Alessandrei Stoicescu, moderatoarea emisiunii "100 de minute", de la Antena 3.
"Cred că Antena 3 trebuie să facă în acest moment demersurile internaționale necesare, fiindcă, în opinia mea, prin implicarea Administrației Prezidențiale se creează o presiune insuportabilă asupra unui trust de presă. Așa ceva nu este permis în democrație! (...) Implicarea Administrației Prezidențiale (n.r. - în conflictul dintre Antena 3 și B1 Tv) duce în mod automat la o presiune asupra unui trust de presă și a unor jurnaliști. Trustul de presă este cel care a furnizat filmulețele cu dl Mircea Băsescu", a continuat analistul politic.
Prezent și el în platoul emisiunii, europarlamentarul Cătălin Ivan a intervenit: "Vreau să vă spun că noi vom sesiza toate instituțiile europene despre situația de astăzi, pentru că astăzi am aflat".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu