Bogdan Chirieac, despre Rovana Plumb: ”E EXECUȚIE”. Blocaj la Bruxelles cu propunerea de comisar european

Rovana Plumb
Rovana Plumb

Rovanei Plumb i se cer detalii despre averea sa declarată, fiind acuzată că a omis să scrie, în declarația de avere, despre două împrumuturi. Radu Tudor subliniază că propunerile Ungariei, României, Belgiei și Austriei sunt pe masa PE, iar Rovanei Plumb i se cer detalii despre averea sa, despre afaceri, Sabina Iosub sugerând o bătălie între Socialiști, Creștini-Democrați și Renew Europe. 

”Nu e nicio bătălie, e o execuție”, a fost precizarea lui Bogdan Chirieac, în urma afirmației făcute de Sabina Iosub. Analistul politic subliniază că această situație vine ”după ce, ani de zile, au fost distruse imaginea și prestigiul României în străinătate”, amintind de momentul din ”noiembrie 2018, când fostul Parlament European a votat o rezoluție împotriva României, votată și de către europarlamentarii liberali din România”. 

”După ce ai făcut toate aceste lucruri, e evident că orice propunere venită din partea Guvernului român se lovește de un zid.” a atras atenția Bogdan Chirieac. 

Analistul politic a explicat de ce nu e ceva personal cu Rovana Plumb, subliniind că ”dacă era propusă de către președintele Iohannis, nu era niciun fel de problemă”: ”Pentru cei care cunosc mecanismele interne ale UE, știm că doamna Ursula von der Leyen, intens acuzată la dânsa în țară, când a ocupat funcția de ministru al Apărării, considerată unul dintre cei mai slabi miniștri ai Cabinetului Merkel- nu spun eu asta, ci presa germană- ți-a acceptat-o pe doamna Rovana Plumb, propusă de Guvernul României, fără acordul președintelui României- că de acolo vin foarte multe lucruri de acest gen, pentru a nu dezechilibra echilibrul PPE, Socialiști... După ce s-a trecut de prima etapă și dânsa a rămas președinte al CE, se fac unele ajustări. În aceste ajustări, a picat și doamna Rovana Plumb”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel