Bogdan Chirieac se declară stupefiat de prevederile legislative care dau posibilitatea poliției de a aplica amenzi chiar și de 850 de euro pentru contravenții precum plimbarea cățelului pe locul din dreapta față, pentru geamuri fumurii sau aruncarea gumei de mestecat pe geam.
Ordonanța 14/2017, semnată de premierul Mihai Tudose a mărit cuantumul amenzilor pentru mai multe abateri de la regimul rutier. Aceste noi prevederi dublate de mărirea salariului brut minim pe economie, care este baza de calcul pentru amenzi, ar duce cuantumul contravențiilor la sume de neimaginat pentru România.
Bogdan Chirieac este de părere că premierul ar trebui să acționeze rapid pentru stoparea unei astfel de situații.
"E o aberație. Să ne înțelegem. Cu o chestie de genul acesta, PSD se duce în sondaje sub PNL. Eu cred că cineva tocmai l-a făcut în foi de viță pe Liviu Dragnea. Este de noaptea minții. Cum să dai în România amenzi de circulație de 850 de euro, adică 38 de milioane de lei? Păi stați puțin, dăm jos Parlamentul. Deci în momentul ăsta, mă duc și eu în stradă. Dacă haștag Rezist spune ceva, de aici mergem în Piața Victoriei. Asta este bătaie de joc. Poate sunt oameni care nu au bani, domle'. Cum să îți dea poliția o amendă de 850 de euro?. Este o măsură legislativă care arată dispreț față de poporul ăsta, " a spus Bogdan Chirieac la România TV.
Mărirea salariului minim la 1900 de lei va face ca un punct de amendă să fie de 190 de lei. Cea mai mică sancțiune din România este de două puncte ceea ce înseamnă 380 de lei.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu