Analistul politic Bogdan Chirieac s-a arătat surprins de declarațiile președintelui Klaus Iohannis de după căderea Guvernului Cîțu și de faptul că va chema partidele la consultări abia săptămâna viitoare, deși țara se află în plină criză politică și sanitară.
Bogdan Chirieac, analist politic, a reacționat în direct la România TV după declarațiile președintelui Klaus Iohannis din această seară, cu privire la demiterea Guvernului Cîțu.
”Discursul îl putem numi șocant. Deci până acum la Putere s-a aflat Guvernul domniei sale. Până acum, domnul Iohannis ne-a spus că țara merge excepțional, că totul e în regulă, că avem creștere economică. Acum, vine președintele și ne spune președintele că e criză majoră. Mâncare, alimente, energie, pandemie, tot. E mare nevoie de Guvern și reponsabilitate și spune ”ne vedem săptămâna viitoare”. La ce este aici, mâine seară trebuia să îi convoci pe toți. La ora 22:00 mâine seară trebuia să meargă primii, până la șase dimineața treceau toți. (...) Chestiunea asta pur și simplu m-a șocat” a spus analistul politic.
Întrebat de ce l-a preferat domnul Iohannis pe domnul Cîțu, el a afirmat: ”Nu am găsit un răspuns. Trezindu-mă așa din pumn, din șocul discursului domnului Iohannis, să știți că mă așteptam să spună de ”ciuma roșie”, nu a spus, dar a spus de USR. Uitați-vă cu atenție. Vinovații sunt cei care au avut o mască pe față, o mască de reformă și democrație și când colo au aruncat țara în haos. Însemnă că nu îi mai ia la guvernare. Cum era PSD ciuma roșie, acum e USR-ul în această situație. Într-adevăr, se dovedește că nu au știut că o să le pice Guvernul. Președintele era setat, era reglat în așa fel încât spunea ”eu cu Cîțu nu am probleme, este premier trei ani de zile, este o coaliție care funcționează”, le-a interzis orice alianță cu PSD-ul. Este o prostie cât casa, dovedește provincialism și lipsă de antrenament democratic să spui din capul locului că nu fac nicio alianță cu partidul cutare, partid perfect european. Adică PSD-ul este în internaționala socialistă, e în Parlamentul European. Deci cum să interzici din capul locului să faci alianță cu o treime din Parlament? Astea se întâmplă. Astăzi, președintele Iohannis, a pus întreaga responsabilitate pentru căderea Guvernului asupra USR-PLUS. Deci ce spunea Cîțu că dacă ne votați moțiunea nu mai intrați la guvernare cu noi se pare că nu era din puțul gândirii lui Cîțu. Era probabil o zicere șoptită de președintele Iohannis. Deci ce s-a năpustit domnul Cioloș, domnule hai să revenim la guvernare că ne-a făcut PSD-ul treaba, ni l-a dat jos pe domnul Cîțu, s-ar putea să nu aibă sorți de izbândă”, a declarat analistul politic Bogdan Chirieac.
Președintele Klaus Iohannis va chema partidele la consultări politice ”abia săptămâna viitoare”, așa cum a spus într-o declarație de presă.
CITEȘTE AICI: Iohannis, declarații după ce Guvernul Cîțu a căzut: Trist, dar adevărat. Cuvântul CRIZĂ ne caracterizează. Politicieni cinici
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu