Mugur Ciuvică, Diana Tache şi Bogdan Chirieac au reiterat ideea că mitul Armatei Roşii a căzut şi au analizat acţiunile Rusiei în Ucraina.
"Doamna Tache trebuie să îi antreneze un pic şi pe generalii ruşi, totuşi, că sunt vai de mama lor", a spus ironic Mugur Ciuvică.
"O să am din ce în ce mai puţin treabă, dle Ciuvică, că vor fi mai puţini", a replicat Diana Tache.
"Mitul Armatei Ruse s-a spulberat. De unde muşcau ei din duşmani... Citeam presa occidentală, care spunea că ruşii sunt rachetă, şi ei sunt praf", a punctat Chirieac.
"Dincolo de asta, nu doar dinamica militară ne arată asta, ci şi dinamica negocierilor care se poartă cu privire la încetarea conflictului. Am văzut aceşti specialişti în informaţii, de la care absolut toată planeta părea că îşi ia lumină, dar nu foarte la vedere. Şi am văzut zilele astea că cel puţin dinamica militară este una evidentă, deci control pe informaţii la ofensivă au avut spre mulţimea vidă. Cu toată sinceritatea spun, şi cu bucurie. Nu am cunoscut structura de apărare ucraineană deloc. Dincolo de toate lucrurile pe care le putem dezbate, că Rusia a trimis copii, care rămâneau fără mâncare şi combustibil şi nu înţelegeau de ce sunt arestaţi, în loc să fie primiţi ca eroi eliberatori, cum li s-a zis la plecare. Marele sistem de informaţii al Rusiei nu a avut datele necesare pentru nimic. Şi cu negocierile la fel. Nici măcar nu vorbim despre liga 2 sau 3 prezentă acolo, cred că Putin a trimis linia a şaptea la negociere", a mai spus Diana Tache.
"Ei au fost praf de la început, erau convinşi de asta. Nu i-au păcălit pe soldaţi că ucrainenii sunt prietenoşi. El a crezut că în două zile rezolvă Ucraina, bombardând câteva obiective, două aeroporturi şi cu câţiva paraşutişti. A crezut că îl termină şi pe ăla care fuge şi pune el pe cineva, înţeleg că sunt doi ucraineni care ar fi putut fi puşi preşedinţi. Foarte mulţi am fost surprinşi că a început războiul ăsta dement, dar cel mai surprins cred că a fost Putin în prima zi de război când a văzut ce se întâmplă acolo. Să te agiţi trei luni de zile să pregăteşti chestia asta şi să faci brambureala aia pe acolo... Ăia se plimbă aiurea pe şosele! Au pornit iniţial că nu bombardează oraşe, civili, ăsta era planul cu FSB. Şi acum au dat-o pe invers, pe clasic. Şi au început să bombardeze dement acum. Dar să intre în oraşe nu pot, pentru că marea armată rusă e pe frică, nu intră cu tancurile în oraş. E o nebunie totală!", a continuat şi Mugur Ciuvică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu