Analistul politic Bogdan Chirieac susține că PNL se află în prezent într-o situație delicată, dat fiind că scena politică românească este acaparată de către președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta.
"Fără un punct de inflexiune acum, PNL nu se afla într-o situație bună. Trebuie să aibă șansa unui eveniment care să ridice partidul, pentru că dl Băsescu face un ring de box între el și dl Ponta, astfel încât cei care sunt nemulțumiți de dl Ponta să meargă către dl Băsescu", a spus analistul politic, în ediția de vineri a emisiunii "100 de minute", de la Antena 3.
Băsescu și Ponta au acaparat eșichierul politic
"În aceste condiții, impresia publică este că numai ei doi sunt pe eșichierul politic. E o problemă, pentru că automat, când ai doi luptători, te gândești pe cine să votezi, pe ăla sau pe ăla?
Oricum, situația PNL este mai bună acum decât cea a PDL", a mai declarat Bogdan Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu