Bogdan Chirieac, analist politic, a explicat care ar putea fi coaliția care ar ”salva democrația din România”, după ce premierul Florin Cîţu a fost primit cu huiduieli la Iaşi.
Florin Cîţu s-a aflat într-o vizită oficială la Iaşi, pentru a-şi prezenta candidatura la preşedinţia PNL. Acesta a fost aşteptat şi de câțiva protestatari, premierul răspunzându-le că la finalul acestei luni vor vedea un partid unit.
„Trădătorii, trădătorii!”, au strigat protestatarii, la apariția premierului Florin Cîțu.
”Să știți că nu există o soluție nici simplă, nici pe termen scurt, din nefericire. Chiar dacă prin absurd s-ar vota moțiunea de cenzură săptămâna viitoare și Florin Cîțu va fi trimis acasă, tot nu există o soluție pentru că există deja o animozitate directă între PNL și USR PLUS. Pe de altă parte, România ar trebui să o conducă PSD-ul, care a câștigat alegerile”, a declarat Bogdan Chirieac.
Întrebat dacă România ar putea avea un Guvern ”USL 2”, analistul politic a răspuns:
”Este viabil, mai ales că împreună ar avea o majoritate confortabilă, din toate punctele de vedere. Ar avea majoritate să schimbe și Constituția, dacă ar lua și UDMR-ul. (n.r. se referă la o alianță PNL - PSD - UDMR), iar chestiunea asta pe care au introdus-o în special unii comunicatori de la USR, ”domnule, e USL-2”, deci să nu uităm că USL-1 a salvat democrația în România. Despre ce vorbim. Deci USL-1, alianța aceea PSD-PNL, ar fi fost o șansă reală pentru țara noastră, dacă Crin Antonescu ar fi candidat la președinție, sprijinit de ambele partide, la fel cum Ponta era sprijinit și de PSD și de PNL. El a oprit derapajele anti-democratice ale fostului președinte și ale regimului său. Deci USL-1 a fost din toate punctele de vedere un mare succes pentru democrația din România. Acum, cu USL-2, nu știu pentru că niciodată nu s-au jignit, în special președintele Iohannis, conducătorul de facto al PNL, nu a jignit de această manieră cum a făcut-o PSD-ul. Ciuma roșie, asta vin din alte timpuri, pe se de...etc. Domnul Cîțu nu are proprietatea termenilor. M-ar surprinde o alianță în momentul acesta. Cred că ei vor rămâne în final în această alianță PNL-USR, să vedem dacă va fi cu Cîțu sau cu altcineva. Deci este o mermeleală, după cum vedem cu toții, pe fondul unei crize economice fără precedent. Nu mai vorbim de inflație în România, ci despre o explozie a prețurilor. 7 lei litru de benzină, energia s-a scumpit cu 100%, cu până la 200%, alimentele de bază s-au scumpit cu până la 50%, detergenții cu până la 30-40%, deci despre ce vorbim. Lucruri elementare, iar mâncarea e de bază”, a declarat Bogdan Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News