Analistul politic Bogdan Chirieac și sociologul Vasile Dâncu au vorbit despre alegerile locale, în exclusivitate pentru DC NEWS. La ce se așteaptă în ziua alegerilor.
Autoritatea Electorală Permanentă a răspuns, pentru DCNews.ro, că nu s-a făcut o simulare pentru timpul efectiv de votare, în condițiile epidemiologice actuale. Întrebat, la Palatul Cotroceni, despre acest aspect și despre cozile care este posibil să se formeze în afara secțiilor de votare, președintele Klaus Iohannis a răspuns că este bine că punem întrebări.
În schimb, problemele rămân și sociologul Vasile Dâncu le-a subliniat în emisiunea DC Alegi. Există riscul formării unor cozi uriașe în afara secțiilor de votare, în contextul epidemiologic actual, care implică riscul ca o parte din electorat să nu-și poată exercita dreptul de vot.
Iată, în acest context, o parte din dialogul purtat în emisiunea DC Alegi de marți, 1 septembrie:
Bogdan Chirieac: Deci vă așteptați la un scandal masiv în seara zilei de 27 septembrie?
Vasile Dâncu: Eu încerc să fiu pozitiv și sper că Guvernul și cu Parlamentul și partidele se vor gândi împreună ce trebuie făcut pentru ca să depășim această posibilitate. Nu ar fi un câștig. Ar fi un câștig trist al opoziției să spunem că Guvernul a ratat niște alegeri, pentru că ratezi niște oameni în ceea ce privește dorința lor de democrație. O parte din electoratul care va vedea că nu a fost în stare Guvernul o să ne urască pe toți politicienii și pe toate partidele.
Bogdan Chirieac: Dați-i idei domnului președinte Klaus Iohannis.
Vezi mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu