Liderul Palestinei, în România. Întâlnire oficială cu președintele Iohannis. Chirieac: ”Toate lucrurile astea sunt pe masă”. Afectează relația cu Israelul?

Sursă foto: Președinția României
Sursă foto: Președinția României

Liderul Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, este într-o vizită oficială la București, iar analistul Bogdan Chirieac susține că în spatele acestei întâlniri ar fi unul dintre partenerii majori ai țării noastre. 

Publicitate

Liderul palestinian Mahmoud Abbas face o vizită oficială în România în cursul acestei zile. Conform Administrației Prezidențiale, vizita are un scop politic, de a consolida colaborarea României cu Palestina.

”Vizita în sine nu e importantă, dar ar putea să fie importantă această vizită a lui Mahmoud Abbas în România. Depinde dacă România are capacitate diplomatică. În opinia mea, nu are capacitatea de a crea politică externă notabilă în acest moment. Vizita lui Mahmoud Abbas nu are componente economice, fiindcă Autoritatea Palestiniană abia se ține pe ea din donațiile internaționale pe care le face lumea arabă practic. Este o vizită eminamente politică, probabil solicitată de către partenerii externi ai României. Acum, că este vorba de Statele Unite sau este vorba despre Franța, probabil nu vom ști precis, dar despre asta este vorba aici. 

Ținând seama de contextul din Orientul Mijlociu, ținând seama de situația din Iran, Putin merge în Iran, unde se întâlnește cu Erdogan, ținând seama de relația Autorității Palestiniene cu aceste zone, Arabia Saudită, Iranul, cu ce se întâmplă cu Libanul, cu organizațiile teroriste care acționează în Liban, toate lucrurile astea sunt puse pe masă. România obișnuia să aibă relații foarte bune, să știți, în Israel, cu faimosul lider palestinian Yasser Arafat, care a luat și premiul Nobel pentru pace, negocierile care aveau loc la București, înainte de 1989, toate lucrurile astea nu mai există astăzi când vorbim, nu mai are rost să ne mai amintim decât în context istoric.

România a ignorat cu succes multe relații istorice cu alte țări ale lumii

În context politic, România nu s-a mai ocupat de relațiile pe care și le-a făcut pe parcursul mai multor decenii. România a rămas tot România, chiar dacă s-a trecut de la totalitarism la democrație. Cred că președintele Iohannis, la rugămintea cine știe a cui, de la toate summiturile care au avut loc, că o fi Joe Biden, care nu a fost bine primit în Arabia Saudită, că o fi Macron, despre care ați văzut imaginile acelea la televizor, că a solicitat creșterea producției de petrol și s-a lovit de un refuz și în Emirate și în Arabia Saudită, oricum ar fi, această vizită este făcută în context politic”, a spus analistul de politică externă Bogdan Chirieac. 

Vizita nu pune în pericol relația României cu Israelul, întrucât legătura istorică a fost menținută. 

”Relația României cu Israelul este atât de puternică, încât este unul dintre principalele atuuri ale țării noastre. Să știți că relația României cu Israelul este la fel de importantă precum relația României cu Statele Unite. Deci din toate punctele de vedere, relația cu Israelul nu poate, în niciun caz, să fie scuturată de vizita lui Mahmoud Abbas. Mai mult, sunt convins că partenerii români au o politică evidentă pentru Ierusalim, depinde unde considerați că e capitala, că așa e de la Regele David. Deci nu a stricat nicio relație”, a mai spus analistul politic, în intervenția sa de la Antena 3. 

Youtube video image

Declarațiile președintelui Klaus Iohannis, ulterioare întâlnirii: 

”Este o plăcere pentru mine să îl primesc astăzi la București, în vizită oficială, pe Președintele Palestinei, Excelența Sa domnul Mahmoud Abbas.  Prezența Domniei Sale în România stă mărturie foarte bunelor relații dintre țările noastre, fundamentate pe legături istorice și umane solide. 

România are o lungă tradiție de sprijin pentru Palestina. Am avut contribuții solide, de-a lungul timpului, la întărirea capacității instituționale a Palestinei, inclusiv prin formarea în România a sute de experți care au influențat principalele domenii ale vieții sociale și economice palestiniene. 

România dorește dezvoltarea și aprofundarea  tuturor domeniilor de cooperare de interes comun. 

Am discutat astăzi despre rezultatele proiectelor noastre de până acum și despre noile oportunități pe care le putem identifica. 

Educația rămâne un domeniu prioritar atât pentru România, cât și pentru Palestina. Împărtășim viziunea privind valoarea investiției în resursele umane, cu impact concret, pe termen lung. În acest sens, autoritățile române au decis creșterea numărului de burse universitare acordate cetățenilor palestinieni. Sperăm, domnule Președinte, ca tinerii palestinieni să pună cunoștințele dobândite în România în folosul progresului țării dumneavoastră. 
De aceea, astăzi va fi semnat, la sediul Guvernului României, noul Program bilateral în domeniul Educației. 

De asemenea, tot astăzi va fi semnat un alt document de importanță deosebită pentru ambele părți. Este vorba despre Acordul între cele două Guverne privind cooperarea în prevenirea și combaterea criminalității organizate, a terorismului și a altor infracțiuni.

Am discutat și despre sprijinul constant acordat Palestinei în cadrul forurilor multilaterale, inclusiv la nivelul Uniunii Europene. Cel mai recent exemplu este reprezentat de eforturile României dedicate reluării finanțării Uniunii pentru Palestina, proces esențial pentru oferirea unei perspective de viitor cetățenilor palestinieni, în special tinerilor și categoriilor celor mai vulnerabile. România va continua, de asemenea, să sprijine lansarea negocierilor pentru un Acord de Asociere Uniunea Europeană - Palestina. 

Am avut astăzi și un schimb de opinii aprofundat privind agresiunea ilegală a Rusiei împotriva Ucrainei. 

Am prezentat Președintelui Abbas sprijinul multidimensional acordat de România Ucrainei, în domeniile umanitar, politic, economic, sectorial, inclusiv în ceea ce privește facilitarea exporturilor de cereale, pentru a combate eficient criza alimentară globală cauzată exclusiv de războiul Rusiei. 
L-am asigurat, totodată, pe domnul Președinte că realizarea păcii în Orientul Mijlociu rămâne o prioritate pe agenda noastră externă. Am transmis întregul sprijin al României pentru rezolvarea justă și durabilă a conflictului palestiniano-israelian, prin negocieri directe, care să conducă la implementarea soluției celor două state, care să co-existe în pace și securitate. 

Această formulă este unica variantă viabilă și capabilă să garanteze îndeplinirea aspirațiilor popoarelor celor două părți și respectarea dreptului internațional. 

Am arătat apreciere față de implicarea Statelor Unite pentru crearea unui cadru favorabil reluării Procesului de Pace și am avut un schimb de opinii referitor la recenta vizită a Președintelui Biden în regiune. Am exprimat speranța că, pe baza implicării Statelor Unite și a unei abordări constructive față de Procesul de Pace, cu sprijinul partenerilor externi, situația de securitate regională se va putea ameliora. 

Astfel, se va putea răspunde și nevoilor de securitate ale palestinienilor și ale israelienilor. 

România, ca stat care are în mod tradițional relații apropiate de prietenie cu ambele state, este pregătită, la rândul său, să ofere sprijinul necesar. 
Provocările regionale și globale actuale de securitate evidențiază, mai mult decât oricând, nevoia de echilibru, moderație și leadership vizionar pentru soluționarea conflictelor și a divergențelor regionale. Am îndemnat la implementarea unor acțiuni constructive – un îndemn în care România crede cu convingere și pe care îl transmite tuturor actorilor din Orientul Mijlociu, cu fiecare prilej.”

Discursul liderului palestinian, Mahmoud Abbas

Preşedintele Palestinei, Mahmoud Abbas, a vorbit, marţi, la Bucureşti, scrie Agerpres, despre "necesitatea încetării acţiunilor unilaterale ale Israelului care subminează soluţia celor două state", adăugând că "situaţia actuală nu mai poate continua".

"Noi confirmăm necesitatea încetării acţiunilor unilaterale ale Israelului care subminează soluţia celor două state, precum şi orientarea către aplicarea acordurilor semnate în vederea tranzitării către viziunea politică ce are la bază soluţia celor două state în principiul graniţelor din 1967 şi conform deciziilor legitime internaţionale şi către încetarea ocupaţiei israeliene pe teritoriul statului Palestina cu capitala la Ierusalimul de est pentru ca statele din zonă să trăiască în securitate, pace şi relaţii de bună vecinătate. De asemenea, confirmăm aici că situaţia actuală nu mai poate continua. De aceea, noi continuăm să iniţiem contacte pentru a strânge sprijin internaţional în vederea creării unor iniţiative care să prevină agravarea situaţiei înainte de a fi prea târziu, căci prăbuşirea soluţiei celor două state care se sprijină pe legitimări internaţionale ne va pune în faţa unor opţiuni dificile şi complicate. În ciuda acestui lucru, noi suntem pregătiţi să ne implicăm în orice eforturi de pace şi iniţiative care au la bază legitimitatea internaţională, lucru care va duce la înrădăcinarea păcii, securităţii şi stabilităţii pentru toată lumea în zonă, la încetarea ocupaţiei israeliene şi formarea statului palestinian cu capitala la Ierusalimul de est", a spus Mahmoud Abbas, la Palatul Cotroceni, după întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis.

El a transmis mulţumiri României pentru sprijinirea cauzei păcii în Orientul Mijlociu.

"Mulţumesc României pentru sprijinul său politic şi economic şi pentru sprijinirea instituţiilor noastre naţionale, lucru care va face ca România, care are un statut distins în Uniunea Europeană, să fie capabilă să joace un rol politic în animarea Procesului de Pace fără de care nu se va ajunge la pace şi securitate în Orientul Mijlociu", a transmis preşedintele palestinian. 

Vizita liderului palestinian în România reflectă solidaritatea relației 

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, vizita reflectă şi reconfirmă "soliditatea" relaţiei bilaterale, care este "profundă" şi "de lungă durată".

Cu prilejul consultărilor oficiale de la Palatul Cotroceni, cei doi preşedinţi vor evalua posibilităţile concrete de a dinamiza şi consolida aspectele sectoriale ale cooperării bilaterale pe toate domeniile de interes comun, cu accent pe dialogul politic, afacerile interne, educaţie, domeniul economic şi comercial.

Agenda de discuţii va mai cuprinde un schimb de opinii cu privire la evoluţiile cu impact regional în Orientul Mijlociu, stadiul şi perspectivele Procesului de Pace (PPOM), situaţia de securitate şi efectele generate de agresiunea ilegală şi neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei, precizează sursa citată, într-un comunicat, conform Agerpres.

Tot marţi, preşedintele Klaus Iohannis îl va primi la Palatul Cotroceni pe ministrul Afacerilor Externe şi al Apărării din Irlanda, Simon Coveney. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel