Tudor Chirilă nu participă la protestul „Apărăm Justiţia, Cîţu DEMISIA!!”, anunțat pentru sâmbătă, 4 septembrie, în Piața Victoriei.
„Îmi pare rău că nu pot ajunge la protestul de sâmbătă. Dar nu va fi singurul. În ultimul an am auzit de mi s-a acrit inepția “voi i-ați pus pe ăștia”, “așa vă trebuie”, “e mai bine acum”? De parcă eu sunt responsabil că PNL e un PSD vopsit care operează cu metoda Dragnea. Sau ce, trebuia să tolerăm măcelărirea legilor justiției și transformarea României în feuda PSD doar pentru că și ceilalți erau la fel? Faptul că aia sunt destul de disperați încât să-și dorească o Românie nefuncțională în care hoția e la putere și justiția aservită e vina noastră? Hai să fim serioși”, a transmis, joi seară, Tudor Chirilă.
„Să mai fie o treabă clară, nu se iese în stradă pentru USR PLUS un partid care a dezamăgit constant cu câteva excepții, un partid fără lideri și care la alegeri a sacrificat oameni care chiar făcuseră ceva în parlament doar ca să promoveze o agenda dubioasă. Sâmbătă se iese din nou în stradă pentru niște principii și pentru niște valori, dar și pentru că promisiunile electorale neonorate s-au transformat în noi încercări de a captura un stat. Cam despre asta e vorba”, a scris, pe Facebook, Tudor Chirilă.
„Drama este că România este mereu la mâna răului celui mai mic și sub cizma răului celui mai mare. De aia se iese în stradă”, a subliniat Chirilă.
„Am protestat ani de zile pentru o Justiție Independentă. Astăzi, ea este încă o dată asaltată, doar că de data asta de către liberalii care promiteau în campanie că vor face reforme și că ei nu sunt ca PSD! Florin Cîțu, premierul României, acționează conform propriilor interese și demite pe rând miniștri incomozi, care îndrăznesc să facă acele reforme promise oamenilor care au ieșit ani de zile la proteste. Prima dată a fost Vlad Voiculescu, demis de la Ministerul Sănătății pe motiv că nu s-a consultat cu premierul care nu răspundea apelurilor, pe nici una dintre căile de comunicație pe care le avea la îndemână, în timp ce motivul real era concursul de la Casele de Sănătate. Acum a venit rândul lui Stelian Ion, ministrul Justiției, care nu a acceptat să treacă din pix PNDL 3”, se precizează pe pagina de Facebook a protestului anunțat pentru sâmbătă.
„Vrem Justiție Independentă!
Vrem șefi de Parchete independenți de politicieni și grupuri de interese!
Vrem investiție transparentă, făcută cu cap în dezvoltarea locală!
Vrem Justiție, Nu Corupție!
Cîţu DEMISIA!!!”, susțin organizatorii protestului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News