Chiriţoiu - Hidroelectrica, semnal de alarmă: Consumatorii ar fi avut de suferit

Furnizorii de energie electrică au fost cei care, până acum, au avut pierderi ca urmare a comportamentului Hidroelectrica de a vinde mai multă energie pe piaţa de echilibrare, unde preţul este mai mare, însă şi consumatorii ar fi avut de suferit dacă acest lucru ar fi continuat, a declara preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

Aceasta, în contextul în care, anterior, tot luni, Consiliul a anunţat că a declanşat o investigaţie privind un posibil abuz de poziţie dominantă al companiei Hidroelectrica pe piaţa producerii şi comercializării de energie electrică din România.

"Consumatorii nu au resimţit deocamdată impactul acestui comportament al Hidroelectrica şi cei care au avut pierderi au fost furnizorii. Însă, furnizorii nu ar fi putut prelua în continuare aceste pierderi, unii dintre ei chiar au avut probleme şi ar fi început să recupereze aceste pierderi de la consumatori", a spus Chiriţoiu.

El a adăugat că ancheta Concurenţei va stabili dacă Hidroelectrica a avut, în anumite perioade de timp, o poziţie dominantă pe piaţă şi dacă a abuzat de ea. Investigaţia se referă la comportamentul Hidroelectrica din perioada 2017-2018 şi se poate solda cu recomandări de completare a cadrului de reglementare din piaţă, a mai spus Chiriţoiu.

Consiliul Concurenţei a demarat această investigaţie având suspiciunea că Hidroelectrica, prin comportamentul său de ofertare, a limitat cantitatea de energie comercializată pe unele segmente de piaţă (în principal pe Piaţa pentru Ziua Următoare), în scopul realizării unor oferte cu preţuri mai ridicate pe Piaţa de Echilibrare (PE), se arată în comunicat.

Transelectrica nu este parte vizată de investigaţie, inspecţia la sediul companiei realizându-se întrucât autoritatea de concurenţă a considerat că pot fi găsite date şi informaţii relevante pentru analiză efectuată, dată fiind calitatea să de administrator al pieţelor de servicii de echilibrare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel