Chirtoacă, fostul primar al Chișinăului: Sunt gata să mă implic, inclusiv cu arma în mână pentru a ne apăra pământul, a ne apăra neamul

Chirtoacă, fostul primar al Chișinăului: Sunt gata să mă implic, inclusiv cu arma în mână pentru a ne apăra pământul, a ne apăra neamul / Foto: Facebook Dorin Chirtoacă
Chirtoacă, fostul primar al Chișinăului: Sunt gata să mă implic, inclusiv cu arma în mână pentru a ne apăra pământul, a ne apăra neamul / Foto: Facebook Dorin Chirtoacă

Dorin Chirtoacă, fostul primar al Chișinăului, a vorbit despre situația tensionată din Transnistria.

Dorin Chirtoacă, fostul primar al Chișinăului, spune că a auzit de la el de acasă exploziile care s-au produs astăzi în Transnistria. Cele două antene se află la aproximativ 30 de kilometri de locuința acestuia.

VEZI ȘI: Republica Moldova, în ALERTĂ. Maia Sandu convoacă Consiliul Suprem de Securitate, după exploziile din Transnistria

"Așa a fost și pe 24 februarie. În dimineața acelei zile am auzit la fel exploziile provocate de rachetele rusești care au atacat Ucraina. la fel a fost și azi dimineață. Cumva este deja o așteptare să se întâmple lucruri rele aici în regiune, dar asta nu mă înfricoșează în niciun fel. Dimpotrivă, sunt gata să fiu aici în continuare și să mă implic, așa cum am spus și data trecută, inclusiv cu arma în mână pentru a ne apăra pământul, a ne apăra neamul, pentru a fi alături și de armata ucraineană, dacă ar fi posibil. 

"Extinderea războiului în regiunea transnistriană"

Problema este că Rusia inventează de fiecare dată pretexte, așa a făcut și în regiunea Donbas. Totul a început cu explozii, cu aceste provocări, după care în timp de o săptămână au început și operațiunile militare. Deci exploziile, tot ceea ce s-a auzit că s-a întâmplat în regiunea transnistriană de ieri până astăzi, nu sunt altceva decât pretexte pentru a putea justifica o operațiune militară, adică extinderea războiului în regiunea transnistriană pentru a obține soldați, muniție, teren, posibilitate de a modifica poziția armatei ruse, care se află într-o situație complicată în Ucraina, așa cum s-a văzut, pentru că Ucraina îi bate și doar cu ajutorul rachetelor și respectiv a barbariei reușesc să mai obțină ceva, așa cum au făcut la Mariupol.

Planul lui Vladimir Putin

Ne provoacă zâmbet amar această declarație a Kremlinului (Vezi declarația AICI) pentru că nu este vorba să fie obligat sp evite, este vorba că ei provoacă pentru a-și justifica intrarea în regiunea transnistriană. De altfel, liderul regiunii separatiste din Donețk a și declarat astăzi dimineață, imediat după explozii, că următoarea etapă a operațiunii speciale militare rusești, cum o denumesc ei, războiul din Ucraina, este să își facă coridor spre Transnistria și astfel să blocheze Odesa și Nikolaev, așa cum au blocat Mariupolul, respectiv în felul acesta să restabilească Novorusia, lucru despre care la noi se discută de mai bine de zece ani.", a declarat Dorin Chirtoacă la Realitatea Plus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel