EXCLUSIV  Chirurgia robotică reduce o operație de 40 de cm la 5 incizii de 1 cm. ”A doua zi, pacientul s-a dat jos din pat”, spune prof. dr. Teodor Buliga - Video

foto ilustrativ pexels
foto ilustrativ pexels

Intervenția robotică transformă operațiile clasice în unele ușor de suportat de către pacient, care nu doar că se ridică în picioare mai repede, dar poate pleca acasă și cu câteva zile mai devreme. În weekendul următor, poate merge chiar la cumpărături. 

”În momentul în care musculatura nu mai este tăiată pe suprafață mare, organismul vindecă imediat, nu mai ai sângerări, nu mai ai risc de contaminare și de suprainfectare” a subliniat prof. dr. Teodor Buliga despre intervenția operatorie minim invazivă robotică. El a atras atenția că ”într-o eventrație (n.r. hernia incizională care apare în cazul cicatricilor postoperatorii) una dintre principalele cauze este infectarea locului pe unde ai tăiat. În momentul operațiilor complicate, operații cu risc de infectare mare, e una să tai 40 de cm de perete și alta să faci trei - cinci incizii de 1 cm. Categoric că recuperarea post operatorie presupune că pacientul a doua zi s-a dat jos din pat, a plecat cu cel puțin câteva zile mai devreme acasă, poate să-și conducă mașina, se duce în weekendul următor la cumpărături, ceea ce este o evoluție mult mai rapidă decât una clasică și chiar față de operațiile minim invazive laparoscopice tradiționale”. 

Sanador

”Durerile sunt mai mici în chirurgia robotică” a mai precizat medicul primar chirurgie generală cu competențe în chirurgie laparoscopică, chirurgie robotică și chirurgie oncologică la Spitalul Clinic SANADOR. ”Orice intervenție care poate fi abordată laparoscopic poate fi operată și prin chirurgie robotică” a punctat medicul. 

Vezi mai mult în video: 

Youtube video image

Teodor Buliga a trecut prin experiența unor stagii de pregătire efectuate în clinici din Germania, dar și într-unul dintre cele mai mari spitale de urgență din România, s-a supraspecializat în chirurgia minim invazivă (laparoscopică și robotică).

Printre punctele sale de interes se află chirurgia oncologică a intestinului gros (cancere de colon, de rect) și chirurgia oncologică a sânului. 

Prin abord minim invaziv (laparoscopic și robotic), medicul Teodor Buliga efectuează atât intervenții chirurgicale obișnuite (apendicectomii, colecistectomii, cure herniare), cât și intervenții chirurgicale complexe, adresate defectelor parietale (eventrații) și polului superior gastric (acalazie, fundoplicaturi), diverselor afecțiuni ale intestinului gros (colectomii, rezecții de rect) sau hepatice (chisturi hidatice).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel