Chitaristul trupei The Script, Mark Sheenan, mort la 46 de ani

Foto: YouTube/Hall of Fame
Foto: YouTube/Hall of Fame

Chitaristul trupei The Script, cunoscută pentru hituri precum „Hall of Fame”, a murit după o boală de scurtă durată.

Publicitate

Mark Sheehan, chitaristul trupei pop irlandeze The Script, a murit la vârsta de 46 de ani după o boală de scurtă durată, conform Agerpres. Sheehan, care a fondat trupa alături de solistul Danny O'Donoghue şi basistul Glen Power în 2001, a decedat vineri în spital.

Iubitul nostru soţ, tată, frate, coleg de trupă şi prieten Mark Sheehan s-a stins astăzi în spital după o boală de scurtă durată, a scris trupa pe conturile de socializare. Familia şi trupa roagă fanii să le respecte intimitatea în aceste momente tragice.

Sheehan s-a născut pe 29 octombrie 1976 în Dublin, conform Agerpres. Pasionat de muzică de la o vârstă fragedă, a fost vocalist, cantautor şi chitarist. În perioada 1996-2001, a făcut parte din trupa Mytown, alături de vocalistul The Script, O'Donoghue. The Script a fost fondată în Dublin în 2001, avându-i pe Sheehan la chitară, O'Donoghue, vocalist şi compozitor, iar Glen Power, la tobe.

Trupa s-a mutat la Londra după ce a semnat un contract de înregistrare cu Sony Music Group. Discul lor de debut, "We Cry", a ajuns pe prima poziţie în topurile muzicale din Irlanda şi Marea Britanie. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel