Chiuariu, atac dur la Geoană: Nu iau lecții de la slugile lui Vîntu!

geoana
geoana

Senatorul liberal Tudor Chiuariu i-a transmis social-democratului Mircea Geoană că nu acceptă lecții de la "slugile comice ale lui Vântu", după ce fostul ministru de Externe i-a cerut demisia parlamentarului PNL, condamnat vineri la 3 ani și jumătate de închisoare cu suspendare pentru abuz în funcție.

"Nu primesc lecţii de niciun fel de la slugile comice ale d-lui Sorin Ovidiu Vîntu. Pentru că domnul Mircea Geoană e şi el un fel de jurist, îl invit la o dezbatere publică despre acest dosar. În rest, rămâne cum a spus domnul Ion Iliescu", a precizat Chiuariu, potrivit unui comunicat de presă.

Tudor Chiuariu și-a dat demisia, marți, din funcția de președinte al Comsiei Juridice din Senat, fără însă a renunța și la mandatul de senator al grupului PNL. Situația lui Chiuariu urma să se discute în BPN al PNL din 1-2 februarie, dar acesta a fost amânat din cauza condițiilor meteo. Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat la o zi după decizia judecătorilor în cazul lui Chiuariu că liberalul nu mai poate rămâne în fruntea Comisiei Juridice a Senatului.

Genatorul Mircea Geoană aprecia, marți, că nu este posibil ca Parlamentul României să defileze cu doi foști miniștri condamnați recent la închisoare, referire directă la deputatul PPDD Monica Iacob Ridzi și senatorul PNL Tudor Chiuariu.

"Cum să poţi să mergi în faţa opiniei publice româneşti, atunci când ai doi politicieni de vârf, foşti miniştri, recent condamnaţi de justiţia română, un senator, fost minsitru al Justiţiei şi o doamnă, fost ministru al Tineretului şi Sportului, condamnaţi recent de către justiţia română, şi aceşti oameni nu îşi dau demisia din Parlamentul naţional? Cum poţi să crezi că cineva te va crede că vei face o lege sau vei face legi şi legislaţie serioasă din acest punct de vedere?", declara Mircea Geoană. Tudor Chiuariu a declarat, sâmbătă, pentru Mediafax, că va depune plângere la CEDO împotriva deciziei Înaltei Curți de a-l condamna la trei ani și jumătate de închisoare, pentru că “dreptatea a fost înfrântă de o hotărâre dată fără probe şi fără bază legală”. În decizia din 27 noiembrie, la fondul dosarului, Chiuariu fusese achitat pentru abuz în serviciu de către completul de trei judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție. Liberalul este acuzat că, din fosta funcție de ministru al Justiției, a participat, împreună cu fostul ministru al Comunicațiilor, Zsolt Nagy, la trecerea nelegală a unui imobil din proprietatea Poștei Române în proprietatea unei societăți private.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel