Chivu consideră că Ianis Hagi este un jucător talentat, care va fi de ajutor echipei naționale.
"În cele două luni în care am fost 4 zile pe săptămână la Coverciano de dimineață până seara, m-am întâlnit și cu oameni din clubul Fiorentina, cu care am vorbit de Ianis. Ei îl consideră în continuare nepregătit din punct de vedere fizic. A făcut mari progrese, a crescut mult din punct de vedere fizic, dar politica lor de transferuri a fost făcută în așa fel încât pe el nu l-au luat în considerare.
Îmi pare rău, pentru că eu consider că e un jucător de mare talent, care atunci când va avea posibilitatea să joace meci de meci și să se confrunte în fiecare săptămână cu viteza de joc, spațiile din teren și intensitatea la care ești supus meci de meci, cu siguranță va crește mult și va fi de mare ajutor echipei naționale și nu numai", a spus Chivu, la Digi Sport Special.
Chivu a mai spus că între fotbaliști nu există prietenii. "Nimeni nu o să te pupe în fund de dimineața până seara, nimeni nu îți spune ce să faci și ce nu trebuie să faci. Trebuie să te descurci singur, să dai din coate, să ai personalitate, să demonstrezi că ai valoare. Mulți au problema asta. Să nu credeți că mie mi-a fost ușor când am venit în Italia sau că eu am avut prieteni în vestiare de la început, de când am intrat, doar pentru că mă numeam Chivu și veneam de la Ajax, unde eram căpitan. Nu, trebuie să te impui, să demonstrezi că ai personalitate și valoare și că poți să suporți presiunea mediatică, a suporterilor și a colegilor", mai spus Cristi Chivu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News