Chris Brown, arestat în Florida

Chris Brown Rihanna
Chris Brown Rihanna

Rapperul Chris Brown a fost arestat pentru o scurtă perioadă de timp, joi seară, după un concert susţinut în Florida, a confirmat pentru AFP biroul şerifului din Palm Beach. 

Cântăreţul în vârstă de 29 de ani, care a avut în trecut mai multe probleme cu justiţia din cauza comportamentului său violent, a fost arestat joi seară în jurul orei locale 23.00, imediat după ce a susţinut un concert în West Palm Beach. Artistul a fost reţinut pentru acuzaţia de agresiune, a precizat Eric Davis, purtătorul de cuvânt al şerifului local. 

Eric Davis nu a oferit alte detalii despre acuzare, însă, potrivit site-ului TMZ, incidentul care a stat la baza arestării lui Chris Brown s-a petrecut anul trecut, la o dată ce nu a fost dezvăluită. Atunci, rapperul ar fi agresat un fotograf în timp ce lucra ca DJ într-un club din Tampa, un oraş din statul american Florida. 

În noaptea de joi spre vineri, Chris Brown a fost eliberat destul de repede, după ce a plătit o cauţiune de 2.000 de dolari, potrivit biroului şerifului local. 

Chris Brown, câştigător al unui premiu Grammy în 2012 pentru albumul său intitulat "F.A.M.E.", se află în această perioadă în turneu în sud-estul Statelor Unite pentru a-şi promova cel mai recent material discografic, "Heartbreak on a Full Moon", lansat la sfârşitul anului 2017. 

A mai fost arestat 

După concertul de joi seară, la care au asistat aproximativ 3.000 de spectatori, artistul american urmează să susţină un alt show vineri seară în oraşul Tampa, potrivit paginii sale de Facebook. 

Chris Brown a ajuns pe prima pagină a ziarelor din lumea întreagă în 2009 după ce a agresat-o fizic pe iubita lui din acea perioadă, cântăreaţa Rihanna. Rapperul a pledat vinovat şi a fost plasat în regim de libertate condiţionată timp de şase ani. 

De atunci, el şi-a recunoscut vinovăţia şi pentru faptul că a agresat un admirator în Washington în 2014, iar în 2016 a fost acuzat de violenţe comise asupra unei femei în Las Vegas şi a alteia în Los Angeles, unde, de asemenea, a fost arestat pentru o scurtă perioadă de timp. 

La începutul lunii mai, Chris Brown a fost dat în judecată la Los Angeles de o femeie care pretinde că a fost violată de un prieten al rapperului în timpul unei petreceri organizate într-o vilă a artistului, în februarie 2017, unde erau consumate din abundenţă droguri şi alcool.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel