Christa de Carouge s-a stins din viață.
Una dintre cele mai cunoscute creatoare de modă elveţiene, Christa de Carouge, a murit la vârsta de 81 de ani, după o scurtă suferinţă provocată de o boală gravă, au confirmat miercuri surse apropiate, ca răspuns la informaţiile apărute deja în presă, informează DPA.
Născută la Basel, creatoarea şi-a lansat prima colecţie în 1983, iar piesele vestimentare negre şi sofisticate, care au devenit marca stilului său, au cunoscut un succes imediat.
De Carouge era cunoscută pentru prezentările sale mai puţin convenţionale, asemănătoare punerilor în scenă teatrale însoţite de muzică, şi nu se considera creatoare de modă în sensul tradiţional.
[citeste si]
Fără să urmeze niciodată tendinţele, piesele vestimentare semnate de Carouge au fost expuse şi s-au bucurat de apreciere în diferite muzee, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu