Federația Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România face o solicitare urgentă către Procurorul General al României, în cazul adopției Sorinei. Christian Ciocan a făcut primele declarații pentru DCNews.
”Având în vedere evenimentul pe care îl considerăm extrem de grav, acela ca un copil să fie ridicat din casă de un procuror, în baza faptului că România este un stat european, național, suveran, în care guvernează Constituția și legile și vizualizând imaginile în care alături de procuror apare o altă persoană despre care se spune că este tatăl adoptiv al copilului și ținând cont de declarațiile acestuia, remise în spațiul public, din care rezultă că într-un autoturism se aflau și reprezentanți ai Direcției Județene de Asistență Socială și Protecția Copilului, Federația Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România, punând mai presus de orice, interesul superior al copilului, solicită imperativ procurorului general al României declanșarea de cercetări, potrivit legii, pentru audierea tuturor persoanelor implicate și stabilirea stării de fapt și informarea cetățenilor cu privire la rezultat”, a declarat Christian Ciocan, purtător de cuvânt al Federației Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România, pentru DCNews.
Vezi și: Sorina, fetița luată cu mascații pentru adopție. Bogdan Licu: Nu tolerez abuzuri! Dosar penal
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News