Christian Ciocan ar vrea să-l introducă pe „Dumnezeu“ în Constituția României.
„Constituția Statelor Unite ale Americii și totul acolo se bazează pe Dumnezeu. Președintele Donald Trump folosește cuvântul Dumnezeu în toate discursurile sale. Totodată, l-am văzut pe președintele Putin intrând în apă de Bobotează, într-un simbolism absolut al Creștinismului, ulterior sărutând sfintele moaște în prezența înalților ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Ruse. Vladimir Putin a spus că va introduce cuvântul Dumnezeu în Constituția Rusiei.
Eu, ca român, ca ortodox, cred că, mai ales România, căreia i se se pune Grădina Maicii Domnului și unde a fost chemat întâiul Apostol Andrei, ar trebui să aibă în propria Constituție cuvântul Dumnezeu. Nu trebuie să ținem cont doar de ce vedem la cei mai puternici lideri ai lumii, dar ne aducem aminte că, de-a lungul istoriei noastre, totul s-a desfășurat în jurul lui Dumnezeu. Înainte, când eram prigoniți, oamenii se refugiau în jurul Bisericii. Mai mult decât atât, Casa Regală a avut ca slogan Nihil Sine Deo. Între casa Regală a României și Biserică există o strânsă legătură. Noi ne marcăm toate sărbătorile naționale pe marginea sărbătorilor creștinești“, a precizat Christian Ciocan.
„De asemenea, Ziua Poliției Române e pe 25 martie, când este Buna Vestire. E un mare Praznic Împărătesc, când Maica Domnului a fost anunțată de Îngerul Gavriil că va da naștere Mântuitorului. Pe drapelul Agiei, care e păstrat la sediul Poliției Capitalei, e imaginea Bunei Vestiri. Ca om, dar și ca polițist, pentru că și în Poliție există organizații ale polițiștilor creștini, eu cred că sintagma Dumnezeu ar trebui să fie introdusă în Constituție.
Anul 2020 nu a pus la încercare umanitatea, anul 2020 ne-a arătat calea, nu a prigonit credința, ci a întărit credința. Suntem un stat laic prin Constituție, dar, prin Articolul 29, statul garantează libertatea conștiinței și statul trebuie să acorde ajutor diferitelor culte în exercitarea credinței. Astfel, cred că ne-ar fi mai bine, având în vedere puterea divină pe care, chiar dacă nu o înțelegem, se răsfrânge asupra tuturor celor care cred, asta e esența credinței. Dacă nu vom crede, ne vom pierde speranța“, a conchis Christian Ciocan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News