Christina Aguilera a dat naștere, sâmbătă, la Los Angeles, unei fetițe, al cărei tată este Matt Rutler, transmite presa internațională.
Publicitate
Nașterea a avut loc prin operație cezariană și nu natural, așa cum își dorea artista, relatează ziarul spaniol 'ABC'.
Este cel de-al doilea copil al interpretei de 33 de ani, care mai are un fiu, Max, de șase ani, din căsătoria cu producătorul muzical Jordan Bratman, de care s-a despărțit în 2010, divorțul fiind încheiat în aprilie 2011, precizează popdust.com.
Fetița este primul urmaș al lui Matt Rutler, de 29 de ani, care s-a întâlnit cu Christina Aguilera în 2010, în timpul turnării filmului 'Burlesque'. Logodna lor, anunțată anul acesta de Sfântul Valentin, a fost urmată, numai o săptămână mai târziu, de vestea că proaspătul cuplu va avea un copil, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu