Preşedintele BCE, Christine Lagarde, a declarat că Banca Centrală Europeană şi-a acordat 'spaţiu suplimentar' între planificata încheiere a programului de tipărire de bani vara aceasta şi prima majorare a dobânzii din mai mult de un deceniu.
Banca Centrală Europeană şi-a acordat 'spaţiu suplimentar' între planificata încheiere a programului de tipărire de bani vara aceasta şi prima majorare a dobânzii din mai mult de un deceniu, a afirmat joi preşedintele BCE, Christine Lagarde, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Investitorii se aşteaptă ca BCE să majoreze dobânzile, după ce miercuri Rezerva Federală a SUA a majorat cu un sfert de punct procentual rata dobânzii, la un interval cuprins între 0,25% şi 0,50%, şi a previzionat că până la finalul anului dobânda de politică monetară se va situa la un interval cuprins între 1,75% şi 2%, o abordare agresivă în condiţiile în care rata inflaţiei este la cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani.
Conform datelor publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat), rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 5,9% în februarie, de la 5,1% în ianuarie. Este un nivel record pentru zona euro şi depăşeşte cu mult obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE) de 2%.
Dar, într-o repetare a mesajului de săptămâna trecută, Lagarde a declarat că orice majorare a dobânzii de către BCE va fi graduală şi va veni doar după trecerea unui interval de timp de la încheierea achiziţiilor de active, care ar urma să aibă loc în trimestrului trei.
'Această abordare menţine etapizarea noastră logică, dar ne acordă spaţiu suplimentar, dacă va fi necesar după ce vom încheia achiziţiile de bonduri şi înainte de a adopta următoarele măsuri spre normalizare', a afirmat şeful BCE la o conferinţă în Frankfurt.
Lagarde a adăugat că BCE ar putea concepe noi instrumente pentru a se asigura că politica monetară ajunge în întreaga zonă euro chiar dacă încheie achiziţiile de bonduri.
'Dacă va fi necesar, putem elabora noi instrumente pentru a asigura transmisia politicii monetare, în condiţiile în care ne îndreptăm spre normalizarea politicii monetare, aşa cum am arătat în multe ocazii în trecut', a declarat Lagarde.
La reuniunea din 10 martie 2022, Consiliul guvernatorilor BCE a decis că rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00%, 0,25% şi, respectiv, minus 0,50%.
De asemenea, BCE a confirmat planurile ce prevăd ca programul de achiziţionare în regim de urgenţă în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme - PEPP), de 1.850 miliarde de euro, să se încheie la sfârşitul lunii martie 2022.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu