Vor fi readuşi la viaţă diavolul tasmanian şi mamutul lânos?
Oamenii de știință au încercat clonarea unor mostre de ADN din timpurile străvechi pentru a resuscita specii care au dispărut. Ei au anunțat recent că tigrul tasmanian va fi primul animal care va fi „readus la viață”, iar CIA pare să fie foarte interesată de această tehnologie. Potrivit portofoliului, firma de capital de risc a CIA s-a alăturat altor investitori cu renume pentru a investi în Colossal Biosciences.
În timp ce alte companii au pus ochii pe animale mai mici, Colossal Biosciences sare direct la bătrânul și gigantul mamut lânos. Potrivit The Intercept, rezultatul final nu va fi din punct de vedere tehnic un mamut lânos, ci mai degrabă o copie a acestuia, sub forma unui elefant un pic mai rezistent la frig. Apoi va fi returnat în habitatul de bază al mamuților și va restabili Stepa Mamutului.
Firește, toată lumea se întreabă ce intenții are agenția guvernamentală americană, de fapt. Într-un comentariu, compania a afirmat că investiția nu are legătură cu aceste animalele, în sine, ci mai mult despre capacitatea tehnologiei moderne de a readuce la viață o astfel de ființă. Cu alte cuvinte, potrivit propriilor declarații, guvernul american vrea să știe tot ce mișcă în biotehnologie, deoarece readucerea la viață a unei specii dispărute ar marca un salt tehnologic cu implicații în absolut orice, de la conservare la medicină. În mod evident, mutarea CIA ar putea da naștere unor speculații, ba chiar fiind capabilă să genereze adevărate teorii ale conspirației, care mai de care mai science fiction.
Oamenii au jucat un rol major în dispariţia mamuţilor lânoşi, a constatat un grup internaţional de cercetători în urma unui studiu publicat în Ecology Letters, informează Science Daily. Potrivit constatărilor, dispariţia mamutului lânos a fost accelerată de oameni cu până la 4.000 de ani în anumite zone ale Eurasiei. Autorul principal al studiului, Damien Fordham, de la Institutul de Mediu al Universităţii din Adelaide, a declarat că impactul uman asupra mamuţilor lânoşi nu a mai fost măsurat înainte. Cercetarea noastră demonstrează că oamenii au reprezentat un factor crucial şi cronic al declinului populaţiei de mamuţi lânoşi, având un rol esenţial asupra momentului şi locaţiei dispariţiei acestora, a spus Fordham. Pe baza modelor computerizate, a fosilelor şi a rămăşiţelor de ADN antic, oamenii de ştiinţă au identificat mecanismele şi ameninţările care au fost parte integrantă a începutului declinului şi a dispariţiei ulterioare a mamutului lânos. Ştim că oamenii au exploatat mamuţii lânoşi pentru carne, piele, oase şi fildeş. Cu toate acestea, până în prezent a fost dificil să desluşim exact rolurile pe care încălzirea climatică şi vânătoarea le-au avut asupra dispariţiei acestora, a precizat Fordham. De asemenea, în urma studiului s-a descoperit că mamuţii lânoşi, o rudă apropiată a elefanţilor asiatici moderni, au supravieţuit în Arctica cu mii de ani mai mult decât se credea anterior, cu precădere în zone în care trăiau mai puţini oameni, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu