Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, a salutat joi, într-o postare pe Twitter, mesajul negociatorului-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, care a anunţat că UE îşi va proteja cetăţenii şi companiile, precum şi pacea în Irlanda ''în toate circumstanţele''.
"Mulţumesc, Michel Barnier, pentru sublinierea importantă privind protejarea drepturilor cetăţenilor europeni, la fel de importantă ca menţinerea stabilităţii Irlandei. Ambele sunt datoria noastră", a scris diplomatul român.
Uniunea Europeană îşi va proteja cetăţenii şi companiile şi pacea în Irlanda în toate circumstanţele, a declarat joi Michel Barnier, citat de Reuters.
Prim-ministrul Boris Johnson a spus că Regatul Unit va ieşi din UE pe 31 octombrie. În toate circumstanţele, Uniunea Europeană va continua să-şi protejeze cetăţenii şi companiile, precum şi condiţiile pentru pace şi stabilitate pe insula Irlanda. Este datoria noastră şi responsabilitatea noastră, a scris Barnier pe Twitter.
Data limită pentru ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană a fost fixată pentru 31 octombrie 2019.
Regina Elisabeta a II-a a aprobat miercuri planul premierului Boris Johnson de a suspenda Parlamentul. Legislativul Regatului Unit va fi suspendat începând cu o zi din intervalul 9 - 12 septembrie până la 14 octombrie.
Johnson anunţase miercuri dimineaţă că va programa Discursul Reginei în Parlament pe 14 octombrie pentru a prezenta noile propuneri legislative, negând că astfel ar încerca să împiedice Legislativul să-i blocheze planurile de Brexit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu