Ciclistul olandez Antwan Tolhoek (Jumbo) a câştigat joi en solitaire etapa a 6-a din Turul Elveţiei, încheiată în staţiunea de schi Flumserberg, unde columbianul Egan Bernal (Ineos) a intrat în posesia tricoului de lider al clasamentului general, informează AFP.
Coleg luna trecută cu slovenul Primoz Roglic în Turul Italiei, Tolhoek a fost cronometrat în 2 h 43 min 34 sec şi a reuşit la 25 de ani prima sa victorie în circuitul profesionist la capătul unui traseu de 120 km încheiat cu o sosire în vârf. Etapa a fost marcată de preluarea tricoului de lider de către Bernal, care a încheiat ziua pe locul 2, la 17 secunde de Tolhoek. Pe locul 3 a fost francezul Francois Bidard (AG2R La Mondiale), la 24 de secunde.
Bernal l-a detronat pe slovacul Peter Sagan, dezavantajat de traseul de joi. Cu timpul de 18 h 40 min 18 sec, columbianul este urmat de australianul Rohan Dennis (Bahrain), la 12 sec, şi austriacul Patrick Konrad (Bora-hansgrohe), la 29 sec. Vineri va avea loc etapa a 7-a, una de munte, lungă de 216 km, între Unterterzen şi Pasul Saint-Gothard.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu