Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, a vorbit despre două aspecte cheie astăzi, cel al energiei, dar și cel al cifrei venite de la INS, care a surprins piața.
Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, a comentat, în urma raportului de astăzi dat de instituție, ultimele calcule economice ale Guvernului, care a parafat, în ședință, rectificarea bugetară, una pozitivă.
”Noi emitem la fiecare construcție bugetară, la fiecare rectificare de buget, opinii, iar opinia de astăzi este obligatorie ca tot ceea ce intră în mandatul nostru. Nici pe masa ședinței de Guvern nu poate intra o rectificare de buget fără opinia noastră, deși asta nu înseamnă că opinia noastră poate stopa ceva, dar avizul nostru este obligatoriu. Ce facem noi este să evaluăm veniturile și cheltuielile și nu este prima dată când CF consideră veniturile supraestimate și cheltuielile subdimensionate. Sumele sigur că sunt considerabile: 9 miliarde la venituri supraapreciate. Aici nu există o determinare mecanică” a spus Daniel Dăianu, despre opinia CF.
”Chiar astăzi s-a anunțat, de pildă, o cifră care nu era așteptată de analiști și anume evoluția economiei pe trimestrul doi. Era anticipată ca o fiind mult încetinită creșterea, practic, o stagnare, în timp ce astăzi se vede că cifra anunțată de INS poate conduce la creștere economică în acest an, în termeni reali, la în jur de 6%, ceea ce ar favoriza o diminuare a decalajului pe care l-am evaluat. Aceasta este o știre pozitivă” a spus Daniel Dăianu, la B1 TV.
”În partea a doua a anului, creșterea nu va fi ca în prima parte. Vom avea o încetinire a ritmului. De aici ar apărea surpriza” consideră Daniel Dăianu.
Președintele CF afirmă că marea problemă, ”elefantul din încăpere”, așa cum l-a numit, constă în ”impactul bugetar al schemei de compensare”. ”Nu este treaba CF să examineze piața energiei din România, dar sunt hibe foarte mari, în Europa există deficiențe în piața energiei. Este drept că dacă legi tarifele la electricitate de evoluția prețului gazului natural, ai o problemă. În Spania și-n Portugalia de aceea au decuplat această legătură mecanică. În condiții atât de dificile nu trebuie să o ai. La noi, din nefericire, nu se face distincție. Dereglementarea pieței nu echivalează cu liberalizarea. O liberalizezi, dar trebuie să o ai bine reglementată. Nu este firesc să ai operațiuni la prețul zilei de mâine peste 50%, este o situație neîntâlnită în Europa. Sau rolul nefast al traderilor. Ce sunt traderii? Dom`ne să nu ne ferim să o spunem, ei speculează. Nici n-ai avea nevoie de ei, dacă ai avea o piață bine organizată. Într-o piață organizată trebuie să ai producător, importator și furnizor. Noi avem rolul nefast al intermediarilor.
Necazul este că pentru bugetul public, informațiile din spațiul public nu sunt suficiente. Noi ce am avut pentru analiză, în portofoliul nostru, nu a fost suficient. Nu ne putem bizui pe declarații ale părților. Noi suntem obligați să lucrăm cu date oficiale, nu cu informații și nu avem voie să facem așa ceva” a afirmat Daniel Dăianu, în intervenția de la B1 TV.
"Criticile Consiliului Fiscal întotdeauna le-am considerat pertinente şi trebuie luate în calcul, pentru că există totdeauna riscuri în execuţia bugetului general consolidat. Execuţia la 6 luni ne-a arătat că putem să ţinem deficitul sub control. Aţi văzut că avem 1,7% din PIB, o să apară în curând şi execuţia la 7 luni şi o să vedeţi că suntem sub 2% din PIB. Este imperios necesar ca Guvernul şi noi toţi să ţinem cont şi de riscurile asupra cărora Consiliul Fiscal atrage atenţia, inclusiv la nerealizarea unor venituri, dar şi la realizarea unor cheltuieli suplimentare. Scopul pe care ni-l asumăm este să menţinem deficitul la 5,84%. Ideea de bază este aşa: noi avem o serie de pachete de sprijin, măsuri care sunt direcţionate către populaţie şi către economie. Este evident că nu începi o austeritate din perspectiva asta, în sensul de a nu mai finanţa economia şi cetăţenii atâta timp cât ai asumat pachetele de sprijin. Acoperirea acelor pachete de sprijin ne conduce la menţinerea deficitului ca pondere în PIB, pentru că acesta e un angajament cu Comisia Europeană, dar evident că pe parte nominală cifrele se raportează la PIB-ul nominal şi atunci ai o creştere aritmetică a deficitului" a declarat astăzi ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu