Cihan Guzel, unul dintre cei mai căutaţi fugari din Europa, arestat în Spania

Poliţia spaniolă a anunţat marţi arestarea ''celui mai căutat fugar din Luxemburg'' şi unul dintre cei mai căutaţi de Europol, Cihan Guzel, condamnat pentru o tentativă spectaculoasă de jaf în aprilie 2013, relatează AFP. 

Cetăţean turco-belgian, în vârstă de 34 de ani, Cihan Guzel a fost arestat şi eliberat pe cauţiune în Luxemburg în 2014, dar, odată condamnat, el nu a aşteptat să vină poliţia şi să-i spună că pedeapsa lui de 22 de ani a devenit executorie, a explicat administraţia judiciară din Luxemburg. Cihan Guzel este fugar de la sfârşitul lunii ianuarie 2018, a precizat parchetul general din Luxemburg într-un comunicat. Cu ajutorul autorităţilor belgiene şi luxemburgheze, poliţia naţională spaniolă l-a arestat la Marbella, pe coasta Mediteranei, pe cel mai căutat fugar din Luxemburg şi care se afla şi pe lista Celor mai căutaţi din Europa creată de Europol, a anunţat Ministerul de Interne spaniol într-un comunicat.

Cihan Guzel a participat la o tentativă de jaf la sediul unei companii din capitala Marelui Ducat, în noaptea de 2 spre 3 aprilie 2013. Între cinci şi şapte bărbaţi au folosit atunci explozibili pentru a deschide uşile şi au atacat cu armă automată posturile de securitate fără a ajunge la buncărul în care se aflau fondurile, potrivit comunicatului. Avertizată sâmbătă de prezenţa unuia dintre fugari pe coasta Mediteranei de către autorităţile belgiene şi luxemburgheze, poliţia spaniolă l-a localizat şi l-a arestat duminică dimineaţa într-un club din portul Puerto Banas. Arestarea lui Cihan Guzel este a cincea de pe lista celor mai căutaţi infractori publicată de Europol în urmă cu zece zile, potrivit purtătorului de cuvânt al Europol, Tine Hollevoet, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel