Cimitirul de la Valea Uzului, subiect de discuţie între români şi maghiari

Cimitir-Eroi-Valea-Uzului-închis
Cimitir-Eroi-Valea-Uzului-închis

Situaţia Cimitirului de la Valea Uzului a fost discutată la o întâlnire de lucru la nivel de experţi între reprezentanţii părţii române şi cei ai părţii ungare. 

Ministerul Apărării Naţionale a informat că întâlnirea de lucru între experţi a avut loc miercuri la Bucureşti şi a vizat analizarea aspectelor de interes comun cu privire la morminte şi opere comemorative de război. Potrivit sursei citate, pe agenda întrevederii s-a aflat şi problematica Cimitirului eroilor de la Valea Uzului, necropolă de război cu caracter multinaţional.

'Părţile au subliniat importanţa unei comunicări deschise şi pragmatice, fără accente emoţionale, în consonanţă cu valorile europene şi euroatlantice şi cu Parteneriatul Strategic dintre România şi Ungaria, care poate duce la rezolvarea situaţiilor de orice natură şi poate aplana eventualele neînţelegeri. În acest sens, s-a convenit deplasarea, la o dată stabilită de comun acord, a unei comisii alcătuită din reprezentanţii tuturor statelor care au morţi de război înhumaţi în Cimitirul eroilor de la Valea Uzului pentru realizarea unei cercetări pe întreaga suprafaţă a necropolei de război, plecând de la datele evidenţiate de documentele de arhivă deţinute de părţile implicate', a arătat MApN într-un comunicat.

Delegaţia ungară a fost salutată de către Nicolae Nasta, secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, care a evidenţiat importanţa dialogului bilateral în domeniul comemorării morţilor de război şi cel al îngrijirii mormintelor şi monumentelor dedicate acestora.

Dialogul purtat în acest context a avut în vedere principiile şi normele dreptului internaţional umanitar, dispoziţiile Convenţiilor de la Geneva din 12 august 1949 cu privire la protecţia victimelor de război şi ale Protocoalelor adiţionale la acestea din 8 iunie 1977, prevederile tratatelor internaţionale incidente domeniului şi pe cele ale legislaţiei naţionale specifice în vigoare, precum şi cele prevăzute de Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare privind regimul juridic al mormintelor ungare de război din România şi al mormintelor române de război din Republica Ungară, semnat la Bucureşti la 6 martie 2008. MApN a arătat că partea română a informat partea ungară cu privire la procesul de analiză derulat în prezent în vederea preluării în administrare a Cimitirului eroilor de la Valea Uzului, inclusiv din perspectiva faptului că în această necropolă sunt înhumaţi militari de mai multe naţionalităţi.

'În cadrul discuţiilor s-au mai realizat informări reciproce privind derularea de proiecte de restaurare/amenajare a unor monumente şi cimitire ale eroilor, precum şi privind starea de întreţinere a unor obiective comemorative de interes, aspecte ce vor fi analizate şi concretizate, ulterior, în conformitate cu prevederile Acordului bilateral în domeniul mormintelor de război', a mai precizat MApN.

Ce se va întâmpla mai departe

Şefii celor două delegaţii au exprimat dorinţa continuării colaborării între România şi Ungaria în domeniul comemorării morţilor de război şi cel al îngrijirii mormintelor şi operelor comemorative de război dedicate acestora.

Cimitirul Eroilor de la Valea Uzului a luat fiinţă în perioada 1926-1927, urmare a unei ample activităţi de centralizare a osemintelor eroilor descoperite pe Valea Uzului, efectuate de Societatea 'Cultul Eroilor'.

'Deşi statisticile privind cimitirul eroilor de la Valea Uzului nu sunt fără echivoc, caracterul multinaţional al cimitirului este evident, în cadrul acestuia fiind centralizaţi eroi de mai multe naţionalităţi. Potrivit unei statistici din 18 ianuarie 1928, lângă mormintele celor 350 de morţi de război din 1917, Societatea a centralizat osemintele a 847 morţi de război, dintre care: 170 identificaţi nominal (unguri - 108, germani - 43, români - 8, ruşi - 4, sârbi - 3, italieni - 2 şi austrieci - 2), 435 neidentificaţi nominal (unguri - 336, germani - 78, ruşi - 18 şi români - 3) şi 242 necunoscuţi', arată MApN.

În total, în Cimitirul de onoare din satul Valea Uzului au fost centralizate osemintele a 1.197 morţi de război (350 în anul 1917 şi 847 în perioada 1926-1927). Potrivit documentelor întocmite de Crucea Roşie Română şi datate la nivelul anilor '70, în anul 1944, în Cimitirul eroilor de la Valea Uzului au fost înhumaţi 40 de militari germani, din care 27 identificaţi nominal şi 13 neidentificaţi nominal. În ceea ce priveşte numărul militarilor români înhumaţi în acest cimitir, faţă de situaţia statistică din anul 1928 (când sunt menţionaţi în evidenţă 11 eroi români, dintre care 8 identificaţi nominal şi 3 neidentificaţi nominal),

'Fişa de evidenţă a cimitirului' din anul 1988 (care nu menţionează nicio sursă documentară), face trimitere la 148 de morţi de război români, în contextul în care cei care au întocmit fişa din 1988 au însumat morţii de război români identificaţi nominal de la Valea Uzului (19) cu morţii de război români identificaţi nominal la Poiana Uzului (130), un alt loc de înhumare din Primul Război Mondial, desfiinţat în perioada interbelică, osemintele fiind centralizate în Cimitirul eroilor din oraşul Comăneşti, judeţul Bacău. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel